Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Medic al Spitalului Judeţean de Urgenţă, cercetat pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu sprijinul ofițerilor Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Teleorman, au efectuat două percheziții, la Spitalul Județean de Urgență Alexandria și la domiciliul medicului Roșoiu Virgil, suspectat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, marţi, 6 martie, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Potrivit sursei citate, în cauză, organele judiciare au fost sesizate de o persoană cu privire la faptul că medicul a primit o sumă de bani pentru acordarea de îngrijiri medicale unui pacient internat în cadrul secției medicale aparținând Spitalul Județean de Urgență Alexandria.

“În continuare, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman efectuează cercetări în cauză, urmând a oferi mai multe detalii la finalizarea acesteia.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul de presă.

1 Comment

  1. Adrian Popescu- CARUCIOR says:

    300 Ron sphaga????Judet de cacat, oameni de cacat, sphagi de ultra-cacat!!!!!Huido!!!

Leave a Comment

*

code