Economie

Marţi, 9 aprilie: şedinţa Comisiei de Dialog Social

prefecturaIoan DUMITRESCU

Rupând tăcerea, prefectul Zorinel Niculcea, reprezentantul primului ministru în teritoriu, după probabil îndelungi cugetări, s-a gândit să mai ţină un dialog cu reprezentanţii Comisiei de Dialog Social din Teleorman. Astfel, după ce în mai multe rânduri prefectul Zorinel Niculcea, care de altfel este conform legii şi preşedintele Comisiei de Dialog Social, a refuzat sau a amânat întrunirea respectivei structuri, a adresat o invitaţie celor patru lideri ai sindicatelor din Teleorman, Ion Ilie – Cartel Alfa, Ion Pană – CNSLR Frăţia, Dumitru Turturică – CSDR şi Andrei Tănase – BNS, pentru o întrevedere chiar în cadrul Comisiei respective. Mai mult decât atât, prefectul Niculcea, susţin liderii de sindicat, le-a dat posibilitatea acestora să îşi aleagă temele de discuţie.

Drept pentru care, cei patru lideri de sindicate l-au înştiinţat pe domnul prefect Zorinel Niculcea că şi-ar dori să discute pe data de 9 aprilie 2013 despre privatizarea de la CFR Marfă, despre raportul Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman referitor la societăţile comerciale care au peste 21 de salariaţi cu contract colectiv de muncă, şi cu măsurile care se iau în ceea ce-i priveşte, despre solicitările de modificare a Legii 62 a Comisiei de Dialog Social şi, mai ales, despre statutul liderilor de sindicat, precum şi despre anunţatele disponibilizări de la Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele, concedieri anunţate deja de patronul Ioan Nicolae, cel mai bogat român, care îşi doreşte ori subvenţionarea gazului metan, materia primă a Combinatului, ori plata acestuia la preţul gazului metan indigen, nu la preţul gazului de import.

Cum va putea prefectul să-i ajute pe sindicalişti, rămâne de văzut; probabil le va lua solicitările şi revendicările, le va înainta Guvernului, şi cam atât.

2 Comments

  1. Trader

    Cel mai PENIBIL PREFECT!!!!In afara de super slugarnicie, ce draqu treaba are Urinel NICULCEA cu guvernarea!!!!Un IMPOSTOR!!!!

  2. traian

    Sa speram ca zilele lui Zorinel sunt numarate in fruntea Prefecturii!
    Ne trebuie un Prefect energic tip Cune!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.