Politic

Marin Vişănoiu, primarul comunei Săceni, susţine că şi-a rezolvat problemele cu legea şi îşi continuă mandatul

Primarul de la Săceni, Marin Vişănoiu, este unul dintre primarii teleormăneni care s-au intersectat, pe durata mandatelor de edil, cu instanţele de judecată. În acest caz este vorba despre săvârşirirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută în Codul penal (art. 336 alin.1). Pe 17 mai 2016, cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor locale în urma cărora a câştigat un nou mandat, primarul de la Săceni a primit sentinţa Judecătoriei Roşiorii de Vede.

„În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului Vişănoiu Marin, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2016”, se arată în sentinţa dată de Judecătoria Roşiorii de Vede.

Aşa cum era de aşteptat, Marin Vişănoiu a făcut apel în termenul de 10 zile prevăzut în sentinţă, iar Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de primarul de la Săceni, astfel că a rămas definitivă sentinţa dată de Judecătoria Roşiorii de Vede pe data de 17 mai 2016.

„În baza art. 421 pct. 1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Marin Vişănoiu împotriva sentinţei penale nr. 99/17.05.2016 pronunţată de Judecătoria Roşiorii de Vede în dosarul nr. 113/292/20016”, se arată în sentinţa Curţii de Apel de pe 20 iunie 2016.

La nouă luni de la sentinţa dată de Judecătoria Roşiorii de Vede, care a rămas şi definitivă, primarul Marin Vişănoiu susţine că îşi poate continua, fără probleme, mandatul încredinţat de electorat la alegerile locale din iunie şi că sentinţa nu este una de natură să ducă la o demitere a sa din fruntea administraţiei locale de la Săceni. (Violeta Mocanu)

One Comment

  1. Ce exemplul de om care respecta legea rutiera poate sa ne dea domnul primar!
    Mrine un nume predestinat consumului de bauturi alcooloce ……..Visanoiu!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.