Marian Popa, cel mai titrat om politic al lui Băsescu în Teleorman, a trecut la Pîrvulescu – PNL

Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PNL, preşedintele  Pîrvulescu a anunţat că a reuşit să aducă în rândul membrilor PNL din Teleorman un om de mare valoare, respectiv inginerul Marian Popa de la Siliștea, cunoscut și recunoscut, după cum a fost recomandat de preşedintele liberalilor teleormăneni, nu numai ca un om politic de frunte în judeţ, dar şi un bun profesionist şi manager de fermă. De altfel, proaspăt venitul la PNL şi-a început cariera politică la Partidul Democrat, a continuat la PDL, pe vremea când președinte era Băsescu, şi a continuat cu PMP. Acum, mai tare a fost Pîrvulescu, cel care a reuşit să-l desprindă din PMP, de lângă Băsescu şi să-l facă un “liberal convins, o valoare politică şi profesională pentru PNL Teleorman”. În acelaşi timp, liberalul Marian Popa susţine că, “am venit la PNL Teleorman din convingere că pot să fac mult mai mult decât am făcut până acum, respectiv să câştigăm alegerile europarlamentare şi în Teleorman, precum şi pe cele prezidenţiale, iar în 2020 pe cele locale, pentru a schimba structura politică a Consiliului Județean în favoarea noastră, la fel şi pe cele parlamentare. Sunt convins că mă voi integra repede în echipa PNL şi voi reuşi să duc la bun sfârşit tot ce a stabilit structura de conducere a partidului pentru perioada următoare.

2 Comments

  1. MARIANA says:

    Alt hot basist devenit peste noapte bratian! Florica mara ce mai face?

  2. ion says:

    Astia in materie de spaga, sunt mai periculosi ca Dragnea,sa zugraveasca scoli, spitale si borduri,vad si pe babaciunea aia de Stoian ,ce legatura o avea ea cu liberalismul? si multi securisti care nu mai au loc in PSD.De ce sa ma duc la vot>sa-i dau unuia 14 mii de euro pe luna?

Leave a Comment

*

code