Mai multe persoane audiate în cazul tâlhăriilor de săptămâna trecută din Alexandria

Mai multe persoane au fost auditate, iar anchetatorii au întocmit un cerc de suspecți, în cazul celor două infracțiuni de tâlhărie comise, săptămâna trecută, în Alexandria. De asemenea, potrivit IPJ Teleorman, oamenii legii vizualizează imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, atât de pe cele ce aparțin domeniului public, cât și ale agenților comerciali, pentru a găsi elemente care să conducă la identificarea făptașilor.

Soluționarea cazului se dovedește a fi un demers dificil, în contextul în care cele două victime au fost lovite prin spate, iar acestea nu au putut oferi detalii în ceea ce privește înfățișarea agresorilor ori alte elemente care să conducă la identificarea acestora.

Deocamdată, deși cele două tâlhării au fost comise la interval de o oră, în locații apropiate, oamenii legii nu pot spune cu exactitate dacă este vorba despre același agresor sau de agresori diferiți.

Poliția Municipiului Alexandria a fost sesizată, joi seară, prin apeluri la numărul de urgență 112, cu privire la faptul că în municipiul Alexandria au fost comise două infracțiuni de tâlhărie. Două femei, cu vârste de 37 și 62 de ani, au fost lovite și deposedate de bunuri, ambele necesitând îngrijiri medicale.

Leave a Comment

*

code