Made in China

Sorin Ovidiu Bălan

De două zile încoace, de când Bucureştiul este bulversat, îmi vine mereu în aminte un banc. Ceauşescu este întrebat de către Dumnezeu ce-şi doreşte pentru România. „Să vină chinezii!”. Şi dorinţa i-a fost îndeplinită. Au năvălit chinezii şi au făcut totul praf, mai rău decât lăcustele. Atunci, nedumerit, Dumnezeu l-a întrebat pe Ceauşescu: „Altă dorinţă nu ai putut să ai? Una de bine? Uite, au venit chinezii şi au distrus tot”. „Da – ia răspuns dictatorul –  dar la noi au venit o singură dată. Pe la ruşi au trecut de două ori, o dată la dus, şi o dată la întors”.

De două zile spuneam, de când Bucureştiul este bulversat, toată lumea nu are altceva pe buze decât „chinezii”. La aeroport, dacă întrebi de ce s-a dat peste cap graficul de zbor al curselor comerciale, ţi se răspunde candid de la Informaţii: „chinezii”. Poliţistul din intersecţie, îţi răspunde încruntat dacă încerci să protestezi că traficul este blocat: „chinezii”. Funcţionari şi funcţionăraşi de toate rangurile şi de toate gradele îşi explică încetineala cu care servesc cetăţenii: „chinezii”.

Ce să mai vorbim despre Palatul Parlamentului. S-a pus peste mozaic parchet antiderapant, ca nu cumva cineva din delegaţia galben-roşie să alunece şi să creeze un moment vesel pentru presă. S-au măsurat cu milimetrul treptele pe care va păşi delegaţia, ca să se poată aranja paşii oaspeţilor, pentru ca nimeni să nu se împiedice. S-a stabilit cu exactitate care unde stă, în prezidiu, pe lângă prezidiu, pe lângă, lângă prezidiu, prin sală, pe lângă sală, pe lângă, lângă sală. Când toate aceste pregătiri au fost încheiate, a mai apărut o belea. Sala era prea mare, iar cei care o ocupau prea puţini şi nu se cădea să dea pe televizor că delegaţia a fost primită de o sală goală. Aşa că s-au mai pus scaune prin spaţiile libere şi au fost convocaţi de urgenţă aplaudaci, ca să dea bine la imagine. Ceea ce mi-a plăcut cel mai tare a fost faptul că inclusiv candelabrele au fost spălate şi şterse de praf.

În toată această efervescenţă, deasupra scărilor măsurate cu rigla, în faţa unei săli pline în care s-au mai adus scaune şi spectatori, sub candelabrele proaspăt spălate şi scânteietoare, de la prezidiul aranjat minuţios, stimulat de toate acestea, premierul Victor Ponta a rostit o frază istorică, mai ceva decât Kennedy la Berlin: „Dacă firmele chinezeşti vor avea preţul cel mai bun, vor câştiga licitaţiile”.

Şi noi, tâmpiţii, care am crezut că şi până acum era aşa. Că firma cu preţul cel mai bun câştigă licitaţia. Noroc mare că au venit chinezii, să aflăm că nu.

E bună şi venirea chinezilor. Măcar că se mai spală candelabrele şi tot e ceva.