Economie

Luis Popa: “Acţiunea «Sacul galben» nu va duce la scumpirea serviciilor de salubrizare în Teleorman”

Carmen Dumitrescu

Compania responsabilă de gestionarea deşeurilor la nivelul judeţului Teleorman, S.C. Polaris M Holding, a iniţiat, în perioada imediat anterioară acţiunea “Sacul galben”, constând în distribuirea de saci pentru depozitarea unor anumite categorii de deşeuri, prescum carton, folie, maculatură, pet-uri şi doze de aluminiu. O parte a oamenilor din judeţ au înţeles sensul acestei acţiuni, în timp ce alţii mai au încă nevoie de lămuriri suplimentare, Pentru a vedea modul în care această acţiune a fost receptată de populaţie şi pentru a aduce lămuririle care se cer, în contextul dat, l-am contactat pe directorul companiei, Luis Popa, care s-a arătat şi de această dată, dispus să răspundă la întrebări.

Cum decurge acţiunea “Sacul Galben”? Cum au răspuns oamenii la  această acţiune?

De pe data de 29 ianuarie a acestui an am început acţiunea ”Sacul galben” în Alexandria, Roşiorii de Vede şi Turnu Măgurele. Putem spune că oamenii au înţeles pentru ce trebuie folosiţi aceşti saci, dar mai există situaţii în care anumiţi locuitori cred că trebuie să depoziteze în acest sac deşeuri menajere. Până în prezent s-au împărţit 13.000 de saci.

Mai precis ce trebuie să facă oamenii cu acest sac, când trebuie să-l scoată în faţa porţii şi cum se ridică?

Exact cum am spus şi la conferinţa de presă din luna ianuarie, precum şi în plinatele împărţite la fiecare gospodărie individuală în acest sac oamenii trebuie să pună carton, folie, maculatură, pet-uri şi doze de aluminiu. Nu trebuie să depoziteze în el deşeuri menajere, vegetale sau cioburi. Sacul se ridică din două în două săptămâni de pe fiecare stradă în ziua în care se ridică pubela cu deşeul menajere.  Ridicarea acestor saci se va face cu o maşină de salubrizare care este goală când intră pe străzi şi care ridică doar aceşti saci. În momentul în care omul a scos sacul galben la poartă va primi altul în schimbul lui.

Dacă la o anumită locuinţă constataţi că în acest sac galben se depozitează  altceva decât ce scrie în acel pliant informativ ce se întâmplă?

Acel sac nu va fi ridicat cu maşina care intră pe stradă pentru ridicarea sacilor galbeni, ci cu maşina de colectare a deşeurilor menajere.

Cei din mediul rural au înţeles că vor primi şi ei aceşti saci galbeni. Este sau nu adevărat?

În mediul rural nu se vor împărţi saci galbeni, cel puţin în acest moment… ce se va întâmpla pe viitor nu pot să vă zic acum.

Această acţiune ”Sacul galben” va duce la scumpirea serviciului de salubrizare, pentru că există mulţi oameni care-şi pun această întrebare?

Tariful rămâne neschimbat. Această acţiune nu va influenţa tariful de 6,7 lei/lună/persoană în mediul urban sau de 3,35 lei/lună/persoană în mediul rural.

One Comment

  1. Chiar daca sunt convins ca acest comentariu al meu nu va fi citit de cei care trebuie sa inteleaga(sigur acestea nu au calculator), ca asa ceva se procedeaza in toata lumea civilizata, eu il fac totusi pentru cei care mai urmaresc presa online.Nu este usor sa faci educatie si sa schimbi mentalitatea acestora, dar cu rabdare si perseverenta sunt convins ca va fi rezolvat si acest deziderat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.