Politic

Ludovic Orban s-a întâlnit, la Bujoreni, cu Adrian Savu şi o parte a primarilor PNL

O parte a primarilor liberali, printre care cei de la Siliştea Gumeşti, Tătărăştii de Sus, Vârtoape, Cosmeşti şi Drăgăneşti Vlaşca, s-au întâlnit în seara zilei de miercuri, 1 martie, la Bujoreni, la o discuţie informală cu Ludovic Orban, unul dintre candidaţii declaraţi la preşedinţia partidului, şi cu Adrian Savu, unul dintre aspiranţii şefiei PNL Teleorman.

La întâlnirea la care au fost discutate alegerile interne ce vor avea loc în următoarele două luni au luat parte, potrivit unor surse din partid, şi deputatul PNL Mara Calista, consilierul judeţean Alexandru Iliescu, precum şi prim-vicepreşedintele PNL Teleorman Cristi Barbu.

Pe de altă parte, susţin surse liberale, şi Claudiu Crăcea, un alt candidat declarat la preşedinţia PNL Teleorman, are programată joi, 2 martie, o întâlnire cu susţinătorii săi din rândul primarilor şi nu numai, însă de această dată la Cervenia. La întrevederea organizată de Claudiu Crăcea nu va lua însă parte Ludovic Orban, care se află la Gorj şi Hunedoara pentru întâlniri cu susţinătorii. (Violeta Mocanu)

2 Comments

  1. ilie dela pravalie

    s-amintalnit tusea cu junghiul ,ORBAN penalul cu pampalaul ILIESCU ce conduce PNL Rosiori de peste 25 ani -ala de promova moasele , infirmierele , asistentele numai daca-si ridicau poalele. nicio grija cu astia veti ajunge la 10%.

  2. UNIREA FACE PUTEREA . NU DEZBINAREA .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.