Politic

Lucian Militaru a revenit la sentimente mai bune faţă de PDL. El va lupta pentru Parlament în Colegiul 4 Videle

Carmen Dumitrescu

După ce şi-a ţinut colegii de partid în tensiune, aruncând în dreapta şi-n stânga cu zvonuri că nu mai doreşte să candideze în Colegiul 4 Videle, Lucian Militaru a revenit la sentimente mai bune. În cursul zilei de duminică, în cadrul Organizaţiei Judeţene a PDL a fost o agitaţie fără precedent, pentru că liderii structurii de partid au avut ca obiectiv finalizarea listei de candidaţi, pentru a o putea depune la Biroul Electoral Central, chiar în ziua în care şi cei din USL vor face acest demers. Ca atare, potrivit unor surse credibile, se pare că duminică, Marian Zlotea a purtat negocieri cu liderul judeţean al Forţei Civice, Eugen Pârvulescu, care a renunţat, în cele din urmă, la oferta celor din PDL, considerând că prioritatea sa în momentul acesta e aceea de a consolida organizaţia judeţeană a formaţiunii politice.

Dar, pentru că lucrurile tind întotdeauna să se termine cu bine, Lucian Militaru a luat decizia să-şi reconsidere poziţia şi să rămână alături de partidul care l-a consacrat în plan politic, candidând în Colegiul 4 Videle pentru un fotoliu de deputat. Asta atrage, pe cale de consecinţă, că Adrian Florescu rămâne candidatul PDL în Colegiul 3 Alexandria şi că Adrian Bădulescu a ieşit cu totul din schema alegerilor parlamentare din acest an.

În ceea ce priveşte candidatul din Colegiul 2 Zimnicea, acolo locul lui Costel Barbu a fost luat de Tibi Neamu, şeful Ligii Aleşilor Locali a PDL, care va beneficia de toată susţinerea organizaţiilor locale din zonă, dar şi suportul necondiţionat al lui Marian Zlotea şi al organizaţiei judeţene. În aceste condiţii, se pare că, în sfârşit, spiritele s-au domolit în interiorul principalului partid de opoziţie şi că lupta electorală poate să înceapă în condiţii bune, pentru că există candidaţi pentru toate colegiile iar speranţele celor din vârful partidului sunt destul de mari, determinarea fiind cuvântul de ordine în interiorul organizaţiilor locale din Teleorman.

One Comment

  1. DIN PARTEA PDL,,,,,,GRESIT,,,,,GRESIT,,,,,,GRESIT,,,,,daca nu cunosti specificul Judetului Teleorman,faci greseli
    politice ce in viitor v-a aduce un ,,,DEZASTRU”,,,,politic
    la PDL,exact ce asteapta adversarii politici,,,,,fapt ce se v-a vedea la alegeri cit de curind,imi pare rau ca NU
    AM FOST CONSULTAT ,VERSIUNEA MEA ERA CU TOTUL ALTA :
    FLORESCU,,,,,,,la VIDELE,,,,,
    BADULESCU,,,,,,ALEXSNDRIA,,,
    PUIU AUREL,,,,,ZIMNICEA,,,,,,

    cu sansa PDL de a avea un DEPUTAT IN PARLAMENT,,,,asa cum
    este gindit acum,,,,,,,dispar toate sansele,,,,,,,

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.