Politic

Liviu Neagu: Un singur om valorează cât tot PIB-ul

Am aflat, cu stupoare, de la premierul României că aprecierea, respectul, interesul față de un segment sunt date de ponderea sa în PIB, iar noua unitate de măsură devine “procentul din PIB”.

Dacă HoReCa nu are pondere mare în PIB stă la rând, la cel puțin un metru și jumătate în spatele altora, mai pe val. Ghinion.

Mă întreb însă cât valorează un om în fața premierului, pe principiul de mai sus? Dacă ne uităm la ce se întâmplă în această perioadă, nu mare lucru.

În timp ce premierul propune măsuri pe care nu prea le implementează nimeni; ministrul de Interne își pune gecile la naftalină pentru la toamnă; ministrul Sănătății mai are puțin și termină turul țării, mai ceva decât un ghid turistic; miniștrii Finanțelor, Economiei și Educației pot face oricând schimb de funcții fiindcă vorbesc aceeași limbă; iar noi ne rugăm la Dumnezeu să nu trecem din starea de alertă direct pe ”avarie”.

Domnilor, cine și-a asumat funcții publice, sau s-a trezit în ele, trebuie să își asume responsabilități, să găsească soluții și să se implice ferm, rapid, legal și eficient, la fel pentru toată lumea!

Fac un apel către premierul României, Ludovic Orban, să respecte omul și să-l pună pe primul loc, să-i apere dreptul la viață, dar și să-i redea libertatea! Să-l lase să intre în biserică pentru a se reîntâlni cu Dumnezeu în loc sfânt și să meargă la mormântul celor pe care-i poartă în suflet, pentru a le povesti de ce a lipsit atâta timp, cât de netrebnici au fost unii dintre semenii lui și că a învățat să prețuiască viața, oricum ar fi ea. Să-l lase să fie om în fața lui Dumnezeu.

Faceți așa, domnule prim-ministru, fiindcă un singur om valorează cât tot PIB-ul!

Liviu Neagu – secretar general – Partidul Puterii Umaniste (social-liberal)

One Comment

  1. CITITOR

    Un proverb binecunoscut spune: “Nu voi fi un om obișnuit, pentru că am dreptul sa fiu extraordinar.”
    Românii au nevoie de o portavoce, iar dumneavoastră ne puteţi ajuta!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.