Liviu Neagu, secretar general – Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), mesaj către Parlament și Guvern

“Disputa pe Legea referitoare la prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale și stabilirea datei alegerilor, aflată pe agenda Curții Constituționale, ne conturează modul în care principalii actori politici înțeleg să trateze cetățeanul.

Cu ce credeți că schimbă viața românilor faptul că Parlamentul este cel care convoacă și stabilește data alegerilor prin lege organică sau, ca până acum, Guvernul, prin hotărâre?

Domnilor, pe români nu îi interesează că votează pe 6, 13, 20, 27, că nu pariază la ruletă, deși la ce s-a întâmplat în ultimul timp comparația nu este exagerată.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că “după evaluările făcute de epidemiologi, cel mai probabil în lunile iulie-august vom avea o reducere foarte mare a numărului de cazuri… Cel mai bun moment pentru locale ar fi sfârşitul lunii septembrie, începutul lunii octombrie… În ce priveşte alegerile parlamentare, acestea trebuie organizate în 6 decembrie cel mai devreme…”.

Dar, după evaluările făcute de numerologi, cum or sta lucrurile?

Ați reușit să creați un subiect senzațional care captează atenția momentului: data alegerilor, între numerologie și CCR.
Dar de părerea românilor ține cont cineva? Știți ce îi preocupă cu adevărat pe români? Pe cine votează, nu când.
Și aici aveți o mare problemă de care nu vă mai scapă nici Curtea Constituțională.

Oricât de mult încercați să amânați alegerile, finalul va fi același, fiindcă, acum, românii își doresc lideri puternici care să facă față situațiilor de criză, lideri competenți care să implementeze rapid soluții la problemele lor, lideri serioși care să facă politică pentru România.

Iar mulți dintre voi ați eșuat, așa că e timpul pentru o schimbare, de data asta în bine”, transmite secretarul general al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), Liviu Neagu.

3 Comments

  1. #adevarulinpolitica says:

    Între speranța și deziluzie!
    Într-o comunitate în care respectul, exprimarea civilizată și limita bunului-simț au devenit noțiuni abstracte, derapaje de tot felul au ajuns să facă legea.
    Se trece astfel ușor-ușor de la preferința pentru un politician puternic, la dorința ca acesta să fie în primul rând integru.
    Dacă liderul partidului este integru, se aliniază şi ceilalţi după el.

  2. #Adevărulinpolitica says:

    Este de neinteles, dar, mai de graba, inadmisibil comportamentul acestor parlamentari care nu justifica cu nimic locul si responsabilitatea pe care o au ca reprezentanti ai Romaniei intr-un for care, iata, ia masuri nefavorabile Romaniei.

    Comunicat CCR:

    (….)Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin.(5) din Constituţie”.

    Au luat-o razna ?!

  3. Observator says:

    Dacă acum un veac, personalitățile politice erau veritabile exemple de diplomație şi cultură, politicienii de astăzi, par a fi exact opusul.
    În acest moment vedem o invazie a periferiei comunității politice, care exultă, viciază şi chinuie elita politică.
    Ne învârtim într-o dilemă grea: primatul şcolii a căzut în desuetitudine sau “şcoala vieţii “ face legea!

Leave a Comment

*

code