Politic

Liviu Dragnea va candida la Camera Deputaților pe Colegiul Alexandria

Carmen Dumitrescu

După mai multe ore de întîlniri, ce au avut loc pe tot parcursul zilei de 15 octombrie la sediul Consiliului Judeţean Teleorman, PSD şi-a stabilit, în sfârşit, candidaţii. La masa discuţiilor au stat, aşa cum era firesc, preşedintele partidului, Liviu Dragnea, dar şi cei care au fost propuşi pentru obţinerea unui post de parlamentar, la momentul confruntării electorale din luna decembrie. Una dintre cele mai importante decizii luate în cadrul acestei întâlniri finale a fost aceea ca Liviu Dragnea să facă pasul decisiv de a candida pentru un post de deputat în Colegiul Alexandria. O decizie care va avea numeroase implicaţii la nivel local, una dintre ele fiind aceea că, la scurt timp după încheierea alegerilor parlamentare, în Teleorman va începe un alt proces electoral, în speţă, cel de alegere a unui nou preşedinte de consiliu judeţean. Şi aici intervin alte discuţii legate de identitatea celui care l-ar putea înlocui pe Dragnea la frâiele instituţiei judeţene, mai ales că majoritatea numelor sonore ale PSD au fost aruncate deja în cursa electorală pentru parlamentare. În mod absolut suprinzător, mai mulţi edili ai PSD din judeţ vor urma calea Parlamentului o dată cu aceste alegeri iar un prim exemplu în acest sens este Petrică Pârvu, care, se pare, va părăsi scaunul de primar şi va încerca să îşi continue cariera la centru, o primă consecinţă pentru oamenii din Zimnicea fiind organizarea de noi alegeri locale. El va candida, se pare, pentru un fotoliu de deputat.

Al treilea nume de marcă ce a fost pus acum pe lista candidaţilor PSD la parlamentare este, tot în mod surprinzător cel al primarului municipiului Turnu Măgurele, Nicolae Mohanu, şi turnenii fiind puşi acum în situaţia de a aştepta organizarea unei noi bătălii electorale în oraşul lor. Alături de el, în colegiul Turnu Măgurele va candida pentru obţinerea unui fotoliu de parlamentar o tânără de la Centru, activă până acum în cadrul TSD.

Un alt candidat supriză este Valentin Boboc, care urmăreşte în cadrul confruntării din iarnă obţinerea unei poziţii de deputat iar alături de el, pe colegiul Videle – Roşiori, la Senat, va candida Timotei Stuparu, nume care a mai fost vehiculat ca variantă posibilă în toată această perioadă pre-electorală. Varianta lansată de Dragnea cu doar câteva săptămâni în urmă, potrivit căreia populaţia ar fi trebuit să se aştepte la cel puţin 4 tineri printre candidaţii la Parlament s-a dovedit a fi eronată, pentru că tânărul Ioan Augustin, cel care era dat drept sigur printre candidaturile PSD este şi cel care a ieşit din cărţi în ultima clipă. Cot la cot cu candidaţii PSD vor lupta la parlamentare şi candidaţii PNL: Marin Almăjanu, Ică Florică Calotă şi Andrei Creci, care l-a înlocuit pe Florin Ivan pentru colegiul Roşiorii de Vede.

Desigur, sunt voci care susţin că aceste nume nu sunt bătute în cuie şi că e posibil ca până la sfârşitul lunii să apară noi modificări în lista respectivă, astfel încât rata de câştig a USL să fie substanţial crescută.

 

One Comment

  1. ALA,,,,VILA,,,,ALA,,,,VILA,,,,,,TOTI AU VILA,,,,,,
    NOI PE CINE SA,,,,,,,V O T A M ,,,,?????????
    TELEORMANUL ,,,,,,,CEL MAI ,,,S A R A C ,,,,DIN
    EUROPA,,,,,,NOI PE CINE SA ,,,,,VOTAM,,,,,,?????
    PESTE PATRU ANI ,,,,,ALA ELICOPTER,,,,ALA IAHT,,,,
    ALA MILIARDAR POLITIC,,,,,NOI CU CINE SA VOTAM,,,?
    ,,,,,,,,,,O MARE DILEMA?,,,,ma INDRUMA CAREVA ????

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.