Eveniment

Lista bolilor cronice stabilite pentru cea de-a doua etapă a vaccinării împotriva COVID-19

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, dar și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, sunt incluse în cea de-a doua etapă a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, transmite Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea Împotriva Covid-19 (CNCAV).

Potrivit sursei citate, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni: diabet zaharat, obezitate, alte boli metabolice, inclusiv congenitale, afecțiuni cardiovasculare, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, afecțiuni pulmonare, afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, afecțiuni hepatice moderate/severe, afecțiuni autoimmune, imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA.

La nivel național, după data de 15 ianuarie, va începe etapa a doua a campaniei de vaccinare, care vizează persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, „în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate” , dar și  „lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale”, conform datelor făcute publice de autorități.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.