Sport

Liga a 4-a, etapa 16 – Start de sezon foarte spectaculos – schimbare de lider!

Prima etapă a returului Ligii a 4-a a fost pe cât se poate de spectaculoasă, prin prisma rezultatelor. Cele cinci jocuri cu implicaţii la primul loc aveau să ducă la un deznodământ pe cât de interesant, pe atât de important pentru clasament. Sporting Roşiorii de Vede, cotată favorită la câştigarea campionatului, n-a putut obţine nici măcar un punct din deplasarea la Uda Clocociov, iar această înfrângere, a treia din actualul sezon, o coboară pe locul 4. Victorie extrem de spectaculoasă a reuşit CS Vârtoape pe terenul din Zimnicea, unde s-a impus cu 5-1, astfel că rămâne una din surprizele competiţiei, iar Spicpo Poroschia este una din protagonistele etapei, după victoria la Saelele, rezultat care o menţine în cursa pentru primul loc. În schimb, Viaţă Nouă Olteni s-a impus fără prea mari emoţii contra celor din Buzescu şi  urcă pe prima poziţie (ce-i drept, la golaveraj)

A mai fost un rezultat interesant, victoria celor de la FC Traian în deplasare la Ţigăneşti, după cum victoria echipei din Peretu în disputa cu Pamimai Videle scoate  campioana en-titre din lupta pentru primul loc în clasament. Totuşi, campionatul este lung, sezonul la început, şi multe lucruri se pot întâmpla până la final.

Rezultatele complete ale etapei a 16-a în Liga a 4-a judeţeană:

– Dunărea Zimnicea – CS Vârtoape 1-5;

– Voinţa Saelele – Spicpo Poroschia 2-3;

– Unirea Ţigăneşti – FC Traian 0-2;

– Metalul Peretu – Pamimai Videle 3-2;

– Viaţă Nouă Olteni – Rapid Buzescu 2-0;

– Atletic Orbeasca – Tineretul Ciolăneşti şi Flacăra Talpa – D. Turris Turnu Măgurele – nu s-au jucat.

Clasament

1. Viaţă Nouă Olteni                  14      10      1        3        35-17 31 (7)

2. CS Vârtoape                         14      10      1        3        34-18 31 (7)

3. Spicpo Poroschia                 14      10      1        3        30-18 31 (7)

4. Sporting Roşiorii de Vede     14      9        2        3        36-15 29 (8)

5. Pamimai Videle                     14      8        1        5        29-24 25 (4)

6. Udinese Uda Clocociov        14      5        4        5        24-19 19 (1)

7. Dunărea Zimnicea                  14      5        2        7        28-27 17 (-7)

8. Metalul Peretu                       14      4        4        6        19-25 16 (-2)

9. FC Traian                             14      5        1        8        16-22 16 (-2)

10. Voinţa Saelele                     14      4        3        7        15-16 15 (-6)

11. Unirea Ţigăneşti                  14      3        5        6        15-18 14 (-10)

12. Atletic Orbeasca                  13      4        1        8        11-30 13 (-8)

13. Rapid Buzescu                    14      3        1        10      15-36 10 (-5)

14. D. Turris Turnu Măgurele    13      3        1        9        15-37 10 (-8)

– Tineretul Ciolăneşti – retrasă din campionat după etapa a 8-a; toate rezultatele i-au fost anulate;

– Flacăra Talpa – retrasă din campionat după etapa a 12, toate rezultatele i-au fost anulate.

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.