Sport

Liga a 3-a, seria a 3-a – Punct mare scos de roșioreni pe terenul echipei din Pitești!

Start în returul Ligii a 3-a fotbalistice, competiție care vineri și sâmbătă și-a disputat primele jocuri în acest an. Roșiorenii de la Sporting s-au deplasat în etapa inaugurală pe terenul liderului seriei, formația care a cochetat cu mutarea la Alexandria în această iarnă, SCM Argeș Pitești. Deși era considerat unul din jocurile foarte dificile, roșiorenii pregătiți de Cristi Negru au luat în serios meciul, s-au concentrat, pe o suprafață de joc foarte grea (teren îmbibat cu apă), iar la final au scos o remiză care le asigură liniște (din toate puncte de vedere). Gazdele au deschis scorul în min. 37, însă la trei minute au egalat roșiorenii prin căpitanul Liviu Floricel și astfel că au urcat la (-2) la adevăr (ocupă locul 7 într-un clasament al adevărului). Remiza din prima etapă a returului este cu atât mai importantă, cu cât roșiorenii au câțiva jucători noi în echipă, care aveau nevoie de un debut cu dreptul, iar cel mai bun mod de a confirma sunt rezultatele pozitive.

 

Rezultatele complete ale etapei a 14-a (prima în retur) în seria a 3-a, Liga a 3-a:

– ACS Urban Titu – Chindia Târgovişte 0-2 (C. Anton 85, Cherchez 88);
CS Afumaţi – CN Dinicu Golescu Câmpulung 1-1 (Funieru 20 / Mazarache 43);
Atletic Bradu – Inter Clinceni 3-0 (Golban 2, D. Popa 43, M. Cârstea 86);
SCM Argeş Piteşti – Sporting Roşiorii de Vede 1-1 (Al. Neagu 37 / Floricel 41);
FCM Târgovişte – CS Podari 1-1 (Săndulescu 33 – pen. / C. Răduţ 42);
CS Vişina Nouă – CS Ştefăneşti  0-2 (Dumitrache 77, M. Gheorghe 80);
Concordia II Chiajna – AFC Astra II  4-1 (Cr. Albu 60 – pen., B. Lemac 71, Fl. Răsdan 78, Fl. Ilie 85 / D. Spătaru 73).

Clasament

1 Chindia Târgovişte 14 9 2 3 27-12 29 8
2 SCM Argeş Piteşti 14 8 4 2 30-19 28 7
3 CS Afumaţi 14 7 5 2 33-16 26 2
4 Concordia II Chiajna 14 7 3 4 28-18 24 3
5 CS Ştefăneşti 14 6 5 3 22-17 23 5
6 CN Dinicu Golescu Câmpulung 14 5 6 3 17-17 21 0
7 ACS Urban Titu 14 6 3 5 14-15 21 -3
8 CS Vişina Nouă 14 5 2 7 25-24 17 -4
9 Sporting Roşiori 14 4 4 6 20-20 16 -2
10 Atletic Bradu 14 3 6 5 27-27 15 -6
11 Inter Clinceni 14 4 2 8 21-21 14 -7
12 FCM Târgovişte 14 3 5 6 14-33 14 -10
13 CS Podari 14 3 3 8 11-21 12 -9
14 AFC Astra II 14 3 0 11 15-44 9 -9

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.