Politic

Liberalii vor face o nouă propunere pentru ANRM, după ce Alina Cațan a fost respinsă

Organizației PNL Teleorman i-au revenit, în urma rezultatelor bune obținute în alegerile parlamentare din decembrie, un post de secretar de stat și funcții în conducerea a două agenții guvernamentale, fiind vorba despre Ministerul Dezvoltării, Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).

Propunerea PNL Teleorman pentru postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării a fost aprobată de conducerea centrală a partidului, iar liberalul Marin Țole a fost numit în funcție săptămâna trecută. De altfel, aceasta este, deocamdată, singura funcție ocupată dintre cele trei care au revenit liberalilor din județ.

Potrivit unor surse liberale, numirea la OSIM, funcție pentru care a fost propus Cătălin Burcescu, ar urma să fie făcută în perioada următoare, în timp ce pentru ANRM va trebui făcută o altă propunere, după ce Alina Cațan a fost respinsă. Alina Cațan, despre care la nivel de județ și nu numai, se știe că este sora deputatului PNL Calotă Florică Ică, a mai fost, în trecut, și președinte al Consiliului de Conducere al Inspectoratului de Stat pentru Control în Transportul Rutier, dar și vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Agenţiei pentru Domeniile Statului și consilier județean din partea ALDE, pentru o perioadă scurtă de timp.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.