Politic

Liberalii teleormăneni n-au orgoliu. Mai au doar funcţii… pentru câteva zile

colajCarmen Dumitrescu

La momentul stabilirii necesităţii de unificare a Dreptei politice în Teleorman, multă lume se gândea că liberalii vor demonstra că sunt liberali veritabili şi vor respecta valorile care stau la baza doctrinară a partidului pe care îl reprezintă. Desigur, liberalii noştri nu seamănă cu Brătienii, dar o urmă de orgoliu nu le-ar fi făcut prea mult rău, cel puţin din perspectiva imaginii publice. De unde rezultă că pe liberalii teleormăneni nu-i interesează să aibă o imagine bună, ci doar o funcţie înaltă şi bine plătită, din care să poată pierde timpul, citind postări care-i vizează pe Facebook. Şi lipsa de orgoliu şi demnitate se confirmă, iată, acum, după întâlnirea liberalilor teleormăneni cu liderul lor, Marin Almăjanu, aceştia luând, potrivit surselor noastre, decizia de a nu demisiona din funcţii. Asta până când vor fi eliberaţi din funcţii de către foştii parteneri de guvernare. Că e mai comod să fii dat afară cu făraşul decât să faci efortul de a te retrage în glorie. Ca atare, Edi Oprea a mai câştigat câteva zile în biroul său elegant şi poate trimite mesaje la finalul cărora să se semneze drept “viceprimarul Alexandriei”, Dan Popescu are răgazul necesar pentru a-şi face ordine prin lucruri, iar Ilie Bălan se mai gândeşte dacă trece sau nu la partidul său de suflet. Paradigma e valabilă pentru toţi liberalii care ocupă funcţii de conducere în acest moment. Ei aşteaptă să fie daţi afară, pentru că locurile de muncă sunt o problemă mare la nivelul judeţului Teleorman şi orice zi în plus la cârma unei instituţii poate conta, uneori, mai mult decât o recomandare de la Centru.

Reacţia social-democraţilor va trebui să fie una bine fundamentată, pentru că, altfel, e posibil ca liberalii să reuşească să genereze probleme chiar celor care i-au sprijinit la momentul în care aveau nevoie, potrivit bunei tradiţii româneşti în care mâna ce te hrăneşte se muşcă cu mai multă poftă. Şi, încă o dată, se dovedeşte că Liviu Dragnea a intuit foarte bine caracterul foştilor parteneri de guvernare, acesta declarând foarte clar faptul că nu se aşteaptă la demisii de onoare din partea persoanelor care, în prezent, batjocoresc moştenirea Brătienilor…

3 Comments

  1. Cel mai victorios Liberal este EDI Coman care s-a facut conservator? Nu am vazut nici-o initiativa liberala,de dreapta, in industria sau administratia din Teleorman,important este *Ciolanul*,oricare liberal ia exemplu de la Mara si se muta la orice formatiune politica, doctrina si traditia Bratienilor ,nu tine de foame,si la ce le trebuie coloana verticala la politicieni ? In cateva zile vor fi mari transformari in gandirea liberala ,multi vor ajunge la alte partide,vor urma exemplu lui Antonescu ,care a distrus PNL.

    • obiectiv

      Pe langa faptul ca cel care a scris acest articol este un fel de purtator de cuvant al curentului vesnic iliescian, „ciolanul” a fost ros in totalitate de catre cei care au vestejit si in curand vor usca toti trandafirii aia de praosta calitate si care au adus aceasta tara in stadiul de acum pornind din 1990 cu sloganul ” nu ne vindem tara” si continuand cu ” o luam noi pentru noi”

      • ,Nu am fost membru de partid nici in comunism,nu am votat niciodata cu Iliescu,am facut si fac politica de dreapta.Un partid care este cand de dreapta,cand de centru,functie de interesul lui Crin adormitu si nevestei lui Alina.Decat munca reala mai bine 8CIOLEN POLITIC* functie de partidul nce conduce,un loc cadut si cu spaga,pentru un membru ce se plimba de colo colo.

Dă-i un răspuns lui obiectiv Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.