Politic

Liberalii şi democrat-liberalii teleormăneni cred într-o alianţă a Dreptei pe plan judeţean

Carmen Dumitrescu
Deşi iniţial a fost greu de crezut pentru multă lume, se pare că totuşi, la nivelul judeţului Teleorman există o reală intenţie de unificare a Dreptei. Astfel, liderii liberali şi democrat-liberali de la nivel judeţean susţin că o coabitare a celor două mari partide de Dreapta e chiar recomandabilă şi firească, identificând cu un real entuziasm, avantajele unei astfel de mutări pe scena politică.

Pe de o parte, vicepreşedintele PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, a declarat cu privire la acest subiect că o colaborare a marilor partide de Dreapta va genera avantaje în ambele tabere, dispuse să se alieze acum: “Eu cred că trebuie să lăsăm trecutul deoparte. E vorba de o construcţie nouă şi trebuie să ştim să o luăm de la 0, trecând peste orgolii de orice fel, pentru că obiectivul nostru trebuie să fie câştigarea prezidenţialelor. Am trecut un test electoral important şi iată că trebuie să mergem mai departe, pentru că trăim un nou gen de politică. Noi, liberalii, facem un alt gen de politică, una orientată în slujba cetăţenilor şi nu în sensul satisfacerii unor orgolii şi resentimente personale. Eu gândesc pozitiv această alianţă şi cred că va fi o alianţă puternică, ce va da forţă Dreptei, astfel încât să putem înclina balanţa, pentru că, trebuie s-o recunoaştem, scorul obţinut de PSD în Teleorman a fost foarte mare. Numai prin unitate şi colaborare a forţelor de Dreapta, această forţă a PSD poate fi echilibrată, astfel încât să putem vorbi despre o normalizare a situaţiei la nivel politic”.

Liderul democrat-liberalilor teleormăneni, Teodor Niţulescu a declarat că era şi timpul ca liberalii să părăsească o alianţă nefirească: “Dacă liberalii mai vor să stea încă 4 ani cu firimiturile care cad de la masa PSD, e treaba lor. Dar eu cred că adevăraţii liberali vor adera la ideea acestei alianţe. USL era oricum o alianţă împotriva naturii. Părerea mea este că, în afara orgoliilor şi intereselor personale, mai există un interes care trebuie să prevaleze: interesul naţional. Aşa că Dreapta trebuie să se alieze ca să poată câştiga lupta cu PSD. Ţin să remarc atitudinea lui Crin Antonescu, care m-a lăsat fără grai, prin maturitatea abordării şi prin dorinţa de a scoate în prim-plan importanţa principiului unificării forţelor de Dreapta. Şi unificarea Dreptei rămâne un lucru de dorit, pentru că numai astfel Stânga va avea o mare problemă. Ba chiar aş putea spune că va fi foarte greu pentru cei din PSD, pentru că vor avea, în sfârşit, un competitor redutabil. În plus, pentru oameni, unificarea Dreptei este o soluţie, pentru că Dreapta are realmente o bază de profesionişti, care pot ocupa funcţii publice şi poziţii importante în stat, fără a fi acuzaţi că au fost puşi pe o listă de Dragnea sau că şi-au câştigat locul altfel decât prin profesionalism şi verticalitate.”
Aşadar, democrat-liberalii nu sunt deranjaţi de varianta unei alianţe cu liberalii teleormăneni. Prim-vicepreşedintele PDL Teleorman, Florin Titirşcă, a manifestat acelaşi entuziasm ca şi liderul liberal, Eugen Pîrvulescu, atunci când a discutat despre felul în care o alianţă a Dreptei ar putea funcţiona la nivel judeţean: “Pentru mine, vestea încheierii alianţei a fost una bună şi mie îmi face sarcina mult mai uşoară, mai ales că eu reprezint partea liberală din PDL. Sper ca această coaliţie să se facă cât mai repede şi să funcţioneze cât mai bine, pentru că numai aşa putem să-i batem pe cei din PSD. Acum sunt sigur că anul 2016 va fi anul în care PSD va fi în Opoziţie în Teleorman. Mai cred că adevăraţii liberali vor colabora cu noi şi că aceia dintre liberali care au PSD-ul în suflet ar trebui să se ducă la PSD şi să nu ne mai pună beţe în roate”.
În acest context, social-democraţii teleormăneni sunt destul de rezervaţi în a face declaraţii pe marginea subiectului. Iar explicaţia e simplă şi ea vine chiar de la liderul social-democrat, Adrian Gâdea: “Noi nu ştim încă cum va funcţiona această alianţă. De aceea, îi aşteptăm pe ei să facă primul pas şi abia apoi vom reacţiona. În funcţie de asta, noi vom şti cum să abordăm situaţia. Dar între timp, noi ne facem treaba în continuare, ştiind că lucrurile se vor lămuri în cele din urmă.”

2 Comments

  1. observator

    Cate cuvinte gaunoase ale acestor lideri politici!Acest neica nimeni numit Parvulescu ne spune el cum liberalii vor face alta politica!? Mai alergatorule dupa beneficii,daca doreai sa dovedesti ca esti un adevarat politician de dreapta asa cum vrei sa ne convingi,puteai sa ramai in formatiunea aceea pe care ai creiat-o in judet,fiind tot de dreapta si cand ai parasit-o te-ai dus intr-un partid care facea jocurile stangii!Concluzia mea este ca esti un fripturist un oportunist si nu ai ce cauta in pesajul politic,deoarece vei face numai rau formatiunilor politice pe unde te plimbi.

  2. Anonymus

    Foarte corect ca partidele cu ideologii de dreapta să se unească politic, însă ceea ce nu înțeleg este criza de identitate prin care trece PNL-ul cu Crin Antonescu în frunte. PNL ar trebui să se așeze după alinața-bolnavă cu PSD și PC, nu să fie brațul muncitoresc al altor partide … sau poate că liberalii sunt masochiști politici și vor să ridice orice alt partid decât al lor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.