Politic

Liberalii nu-l prea vor pe Titirișcă

Florin Titirișcă nu este un liberal prea iubit de colegii de partid, iar rezultatul votului dat, joi seară, pentru desemnarea candidatului PNL la funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean demonstrează din plin acest lucru. Fostul președinte al PNL Alexandria și fostul candidat la primăria reședinței de județ a reușit performanța să obțină zero voturi din partea membrilor Biroului Politic Județean, în timp ce ceilalți doi candidați, respectiv Raluca Fedeleș și Florică Mara, și-au adjudecat câte 26, respectiv 21 de voturi.

În asemenea condiții, este greu de înțeles ce-l face pe Florin Titirișcă să aibă impresia că este îndreptățit să revendice funcții importante atât în partid, cât și din cele ce revin liberalilor în instituțiile centrale ori locale.

Florin Titirișcă vine din fostul PD-L și a candidat, în 2016, la funcția de primar al municipiului Alexandria, fiind învins de Victor Drăgușin. De asemenea, a fost consilier local în Consiliul Alexandria timp de mai multe mandate, iar la alegerile din septembrie a candidat pe lista PNL pentru Consiliul Județean, pe locul 8, și a prins un mandat în forul de decizie județean. La alegerile parlamentare însă, Florin Titirișcă a prins de-abia locul cinci pe lista pentru Camera Deputaților, după Costel Barbu, Calotă Ică, Maria Stoian și Cornel Gogan.

2 Comments

  1. Cum sa te reinventezi daca nu poti ajunge la butoane sa deschizi robinetii succesului! Sa zica mersi daca il lasa in pace macar la acest nivel! Corifeii nu iubesc concurenta! Ca de, asa-i in (tenis)capitalismul salbatic!

  2. Cum se va descurca PNL Teleorman…fără aripi?!
    Nea Florine, ai căzut sub clopotul lu” PNL și din păcate nu vrea nimeni sa te scoată de-acolo.
    A sosit momentul sa te reinventezi… la privat! 😀

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.