Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Lemne de foc pentru 150 de familii sau persoane singure defavorizate social din municipiul Alexandria

În prima şedinţă din 2018 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alexandria a fost aprobată achiziționarea de lemne de foc pentru familiile sau persoanele singure defavorizate social din municipiul reşedinţă de judeţ, potrivit primarului Victor Drăguşin.

Lemne pentru foc vor primi 150 de familii sau persoane singure din municipiul Alexandria, care îndeplinesc condiţiile de acordare, a precizat Ioan Voicu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială Alexandria.

Totodată, potrivit acestuia, fiecare beneficiar va primi un metru cub de lemne, în valoare de aproximativ 400 de lei, iar distribuirea materialului lemnos se va face începând de luni, 15 ianuarie.

De lemne de foc din partea municipalităţii au beneficiat alte 309 familii şi persoane singure defavorizate social din municipiul Alexandria în luna decembrie a anului 2017, a mai precizat Ioan Voicu referitor la subiect.

Totodată, în cadrul întâlnirii de marţi, 9 ianuarie, au fost dezbătute şi aprobate planul local de activități al Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alexandria pentru 2018, precum şi planul de analiză și acoperire a riscurilor în Municipiul Alexandria pentru anul 2018.

De asemenea, a fost evaluată activitatea Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Alexandria pentru anul 2017. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code