Eveniment

La un pas de tragedie din cauza coșului de fum

O casă din Tătărăștii de Sus a fost distrusă de un incendiu provocat de un coș de fum neizolat termic, un bătrân cu probleme locomotorii reușind să se salveze din flăcări cu ajutorul vecinilor. Potrivit reprezentanților ISU Teleorman, incendiul a izbucnit în gospodăria bătrânului miercuri dimineață, în jurul orei 03.00, iar la sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat la întreaga casă de locuit, existând posibilitatea propagării flăcărilor la anexele gospodărești din apropiere.

„Din fericire, proprietarul locuinței, un bătrân de cca. 70 de ani, cu probleme locomotorii, a reușit să se autoevacueze la timp, solicitând ajutorul vecinilor. Incendiul a fost localizat și lichidat de pompieri în limitele găsite, în aproximativ o oră și jumătate, fără a fi înregistrate victime omenești. Valoarea pagubelor a fost estimată la suma de 40.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate la aproximativ 5.000 de lei”, transmite ISU Teleorman.

Potrivit sursei citate, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de lucru Dobrotești, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede, cu o mașină de stingere.

Din primele cercetări efectuate pentru stabilirea cauzei probabile de incendiu, a reieșit faptul că evenimentul s-a produs din cauza unui coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.