Politic

La orizont, preşedinţia PSD Teleorman – Se anunţă 4 potenţiali „candidaţi”. Pe cine va accepta Liviu Dragnea?

montajPreşedinţia social-democraţilor Organizaţiei Teleorman, chiar dacă este un obiectiv mai îndepărtat, undeva, probabil, mai la sfârşitul anului, se discută şi se dispută deja, unele surse anunţând că astăzi chiar ar putea fi o şedinţă surpriză de alegeri. Aceleaşi surse spun că o asemenea şedinţă ar muta interesul de la organizarea alegerilor prezidenţiale pe care PSD vrea să le câştige cu Victor Ponta, la un eveniment local fără prea mare semnificaţie şi, ca urmare, a fost amânată pentru o altă vineri. Mai mult, se spune că nu putea fi făcută o asemenea şedinţă pentru că deja au început unele frecuşuri în partid, în sensul că mai sunt şi alţi lideri care ar vrea preşedinţia PSD Teleorman, după Dragnea. În context, se spune că nu numai candidatura preşedintelui CJT, Adrian Gâdea ar fi de luat în considerare, ci şi a încă trei potenţiali preşedinţi, respectiv, doi mai vechi pesedişti care au trecut prin diverse funcţii de partid şi o pesedistă care s-a lansat nu cu mult timp în urmă, dar care s-a afimat repede. Şi cum se pare că este vremea femeilor… nu este exclusă o femeie preşedinte. Oricum, disputele rămân deschise, singura chestiune care rămâne de neştiut este pe cine va accepta vicepremierul Liviu Dragnea, actualul preşedinte al PSD Teleorman.

3 Comments

  1. VICTOR DRAGUSIN E CEL MAI BUN SI SERIOS

  2. Cunva este vorba si de Fane Tabacitu?
    Asa se aude prin targ !

  3. orizontul indepartat daca vor fi dusi de la putere!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.