La ITM Teleorman, aproape 3.000 de carnete de muncă încă așteaptă să fie ridicate de titulari

După ce s-a decis să se renunțe la carnetele de muncă, iar acestea să fie înlocuite cu registrele salariale (Revisal) și adeverințele de vechime, s-a stabilit și ca ele să fie înmânate angajaților. Pentru ca acest lucru să se întâmple, carnetele de muncă trebuie ridicate de titulari, personal, ori de angajatori, pentru că reprezintă modalitatea prin care fac dovada muncii lor de până în 2011.

Dovada vechimii în muncă se face de ani buni cu adeverințele de vechime, pe care salariații le pot obține de la angajatorii, în primul rând, ori de la inspecțiile teritoriale de muncă, contracost. Carnetele de muncă au fost desființate odată cu apariția Revisal (registrul electronic de evidență a salariaților) și planul a fost ca acestea să ajungă la angajați prin intermediul angajatorilor, doar că lucrurile nu au decurs așa cum s-a stabilit. La final de 2019 existau, în continuare, carnete de muncă ce nu au ajuns la titularii lor.

De pildă, în decembrie 2019, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, zăceau 2.969 de carnete de muncă neridicate de titulari ori de angajatori.

Ridicarea carnetelor de muncă este importantă pentru orice persoană care a desfășurat o activitate remunerată până în anul 2010, pentru că, pentru perioadele cât aceste carnete au funcționat, adică până la finele lui 2010, ele asigură unica modalitate de a face dovada vechimii în muncă pentru viitorii pensionari.

Cei care încă nu au aceste carnete acasă se pot interesa de ridicarea lor la Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman, unde vor primit toate informațiile necesare.

Leave a Comment

*

code