Eveniment

La Alexandria s-au aprins luminile Crăciunului

Carmen Dumitrescu

Deşi a fost extrem de friguroasă, seara de 6 decembrie a fost una specială pentru alexăndreni.  Câteva sute de persoane au ajuns  în faţa Casei de Cultură din Alexandria, pentru au dorit să fie prezente atât la ceremonia de aprindere a bradului de Crăciun, dar şi la concertele şi recitalurile susţinute de mai mulţi artişti locali şi naţionali. Astfel, începând cu orele 16.00 pe scena amenajată în faţa Casei de Cultură au urcat, pe rând, mai mulţi elevi ai şcolilor din judeţ, care au cântat şi au dansat pe un frig teribil, încântând publicul care a aplaudat atât talentul, cât şi stoicismul copiilor de a înfrunta temperaturile foarte scăzute, îmbrăcaţi în costume care nu aveau nimic în comun cu sezonul.

Apoi, după ce Octavian Broşteanu a susţinut un recital alcătuit din cântece specifice iernii, pe scenă a urcat primarul Alexandriei, Victor Drăguşin, alături de europarlamentarul Viorica Dăncilă, deputatul Valentin Boboc şi senatorul Florinel Dumitrescu, aceştia dorind să fie alături de alexăndreni, la momentul simbolic, constituit de ceremonia de aprindere a luminilor Crăciunului. Cea care a dat tonul numărătorii inverse a fost europarlamentarul Viorica Dăncilă iar aprinderea luminilor pe platoul din faţa Administraţiei Finanţelor Publice i-a entuziasmat pe toţi cei prezenţi şi i-a determinat să mai facă faţă frigului pentru încă o oră, la concertul susţinut de interpretul Mihai Constantinescu. Acesta a interpretat piesele care au făcut deliciul copilăriei multora dintre cei prezenţi, astfel că atât cei mari, cât şi cei mici şi-au putut aminti bucuria jocului şi au rămas vreme de câteva zeci de minute în lumea minunată a cântecelor despre inocenţă şi puritate.

Organizatorii evenimentului au fost de-a dreptul impresionaţi de faptul că publicul a reuşit să facă faţă frigului pentru mai bine de trei ore şi au declarat că evenimentul a fost un succes din toate punctele de vedere. După ce toate momentele serii s-au epuizat, mulţi dintre alexăndrenii care au luat parte la ceremonia aprinderii bradului de Crăciun şi a momentelor de dinaintea ei au mai rămas pe centrul oraşului, pentru a se bucura de jocul luminilor, mai impresionant decât cel din anii precedenţi.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.