La Alexandria, Primăria vrea să implementeze sistemul electronic de plată a taxei de parcare

În urma unui experiment privind eficienţa financiară a parcărilor auto cu plată din Alexandria, s-a ajuns la concluzia că actualul sistem de plată, direct la încasatori, este unul ineficient. Printr-o atentă monitorizare pe o perioadă de timp, s-a constatat că sumele încasate ar fi trebuit să fie mult mai mari decât depunerile zilnice la casieria unităţii. În aceste condiţii, după un studiu de eficienţă, s-a observat că sumele care pot fi încasate vor fi mai mari, chiar şi de patru ori. Se va  trece astfel, la schimbarea sistemului de plată prin dotarea locurilor de parcare cu o reţea de aparate electronice de taxat, aşa cum este în mai toate oraşele mari, capitale de judeţ sau marile aglomerări turistice, bineînţeles cu sistemele de supraveghere adecvate şi amenzile de rigoare în condiţiile neafişării bonului de plată luat de la aparatul electronic din parcare. Este un sistem modern care sigur poate fi implementat şi la Alexandria în anul 2018.

Ca urmare, timp de peste 4 luni de zile, până în primăvară, se desfiinţează actualul sistem de plată. De reţinut că pentru toţi locatarii care au locuri de parcare închiriate, regulile de folosinţă rămân aceleaşi ca şi până acum. (Gh.P.)

2 Comments

  1. observator says:

    Si, va ramane isterica aia de incaseaza fara loc de munca?

  2. Nicky Sics says:

    da, doar ca mai intai trebuie sa faca si parcari, ceea ce in alexandria nu prea exista, decat pe cateva spatii verzi distruse si copaci defrisati, peste care au tras niste betivi niste dungi 🙂

Leave a Comment

*

code