Sport

Karatiştii alexăndreni au debutat în sezonul 2014 – Rezultate notabile la primul concurs în acest an

Recent, în Bucureşti, a avut loc o interesantă competiţie de arte marţiale, dotată cu Cupa “Dojo – Casa Panciu”, întrecere la care au participat şi sportivi de la cluburile Kanazawa şi CST Alexandria, pregătiţi de antrenorul Ionel Ganea. Evenimentul, care a avut loc în incinta Complexul Sportiv APOLLO din Bucureşti, se află la a XIII-a ediţie şi face parte din calendarul federaţiei de resort, reprezentată de conducerea acesteia (Aurel Pătru – centura neagră 7 Dan, preşedintele Departamentului de Karate SKDUN România). Au concurat peste 400 de sportivi, in 30 de cluburi de karate din întreaga ţară, iar această primă întrecere din an reprezintă pentru antrenori şi sportivi un excelent test de evaluare şi de verificare a nivelului tehnic de pregătire, atât în kata, cât şi în kumite individual.

Pentru participarea la Cupa “Dojo – Casa Panciu”, antrenorul Ionel Ganea a deplasat un lot din 16 sportivi, din care 13 sunt legitimaţi la CST Alexandria şi 3 au reprezentat clubul Kanazawa, însă rezultatele au fost destul de importante. Mulţi dintre concurenţii alexăndreni s-au evidenţiat, însă, după cum a precizat antrenorul Ganea, unii dintre aceştia au confirmat că vor fi pretendenţi la obţinerea de medalii la Campionatul naţional de karate SKDUN.

Iată rezultatele obţinute de sportivii alexăndreni pregătiţi de Ionel Ganea la primul concurs al anului,m desfăşurat în Bucureşti zilele trecute:

* CS Kanazawa Alexandria

– Rareş Andrei Dorobanţu – locul I, kumite minicadeţi, -45 kg;

– Iulianos Alin Rănacu – locul I, kumite copii 2, open;

– Mihai Dragostin – locul II, kata minicadeţi, 3kyu-Dan;

– Robert Gurguianu – locul II, kumite minicadeţi, -40 kg;

– Andrei Bănăseanu – locul II, kumite copii 3, +30 kg;

– Elisei Pripas – locul III, kata seniori, open;

– Alexandra Dragostin – locul III, kumite copii 3, -30kg;

– Dorian Ivan – locul III, kumite copii 2 – open;

* CS Teleorman Alexandria

– Florentina Chiriţă – locul II, kata juniori, 10-4 kyu;

– Maria Şerban – locul II, kumite cadeţi, +52kg;

– Denisa Stoian – locul II, kata cadeţi, 3-2 kyu;

– Florentina Chiriţă – locul III, kumite Juniori, +52kg.

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.