Joi dimineaţă, în Teleorman, erau închise 15 sectoare de dumuri judeţene, 2 naţionale şi 2 comunale

Autorităţile locale şi judeţene au luat act de recomandările ministrului Mircea Duşa şi iarna nu i-a luat prin surprindere, intervenind la timp pentru menţinerea unei circulaţii optime pe drumurile din judeţ. Cu toate acestea, lupta cu viscolul a fost pierdută de drumari! În după amiaza zilei de miercuri, vântul a bătut foarte tare, închizând anumite sectoare de drumuni judeţene şi naţionale. Totodată, din cauza zăpezii de pe carosabil şi a condiţiilor dificile de circulaţie, două drumuri au fost blocate din cauza a două accidente produse în urma unor derapaje. Astfel, traficul rutier a fost întrerupt pe DN 52 Alexandria – Turnu Măgurele, între localităţile Alexandria şi Furculeşti, din cauza unui autotren care a derapat, respectiv între Crângu şi Turnu Măgurele, din cauza unui autobuz care a derapat. Nu au fost raportate victime. S-au efectuat lucrări de degajare a părţii carosabile, iar traficul a fost reluat în aceeaşi zi în jurul orelor 16.00.

Joi, până la orele amiezii, potrivit unei informări a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman, circulaţia rutieră a fost întreruptă, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, pe 2 drumuri naţionale, 2 comunale şi 15 sectoare de drumuri judeţene, astfel: DN 51 (Izvoarele – Zimnicea), DN 65A (Turnu Măgurele – Roşiorii de Vede), DN 65E (Roşiorii de Vede – Troianul). Pe DN 52 (Alexandria – Furculeşti), circulaţia rutieră a fost reluată, însă este restricţionată pentru autovehiculele de mare tonaj. Erau închise, totodată, următoarele secţiuni de drum judeţean: DJ 503 (Drăgăneşti Vlaşca – Târnava), DJ 504 (Alexandria – Lăceni, Alexandria – Cernetu), DJ 601 (Nenciuleşti – Părul Rotund, Drăgăneşti de Vede – Rădoieşti), DJ 612 (Călineşti – Antoneşsti, Călineşti – Licuriciu, Orbeasca – Călinesti, Băbăiţa – Călugaru, Săceni – Ciolăneşti), DJ 506 (Purani – Mârzăneşti, Merişani – Guruieni, Gălăteni – Scurtu Mare), DJ 506A (Siliştea – Răsmireşti), DJ 703 (Buzescu – Mavrodin), DJ 658B (Furculeşti – Urluiu), DJ 678 (Călmăţuiu – Mihăeşti-OT), DJ 612A (Drăcşenei – Drăgăneşti de Vede), DJ 703 (Ciolăneşti – Necşeşti, Zâmbreasca – Dobroteşti), DJ 679B (Scrioaştea – Stejarul), DJ 601C (Vârtoape – Rădoieşti), DJ 504B (Drăgăneşti de Vede – Sfinţeşti), DJ 601B (Siliştea – Cosmeşti), ca de altfel şi 2 secţiuni de drum comunal, respectiv DC 18 (Comoara – Târnava – Botoroaga), DC 17 (Clăniţa – Gălăteni). Recomandările poliţiştilor sunt ca în cazul în care călătoriile cu automobilul nu sunt urgente şi absolut necesare, să amâne plecarea la drum. Dacă însă deplasările nu pot fi amânate, o condiţie obligatorie pentru a le efectua este echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.). Cu privire la alte recomandări pe care le au poliţiştii teleormăneni pentru conducătorii auto, Adrian Ilicea, purtătorul de cuvânt al IPJ Teleorman, a mai precizat că “îi sfătuim pe conducătorii auto ca înaintea începerii deplasării să se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică prognozată”. Totodată, pentru prevenirea unor situaţii nedorite este absolut necesar ca toţi conducătorii auto să respecte strict indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri, care acţionează permanent pe toate arterele rutiere dinţarăpe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. În zonele menţionate se acţionează de către administratorul drumului cu mijloace de deszăpezire. La capetele tronsoanelor respective se află echipaje de poliţie rutieră care interzic accesul în zonele restricţionate, indicaţiile cărora conducătorii auto ar face bine să le respecte pentru a permite accesul şi deplasarea utilajelor de deszăpezire şi a celorlalte mijoace de intervenţie, asta dacă nu vor să le ignore şi să rămână înzăpeziţi. (C.P.)

Leave a Comment

*

code