Sport

Iulian Grosu a fost contestat şi n-a mai jucat – Transfer în ceaţă!

OLYMPUS DIGITAL CAMERAUna din echipele-surpriză ale acestui sezon competiţional din Liga a 4-a este considerată, pe bună dreptate, CS Vârtoape. Dintr-o nou-promovată, echipa din Vârtoape a ajuns să spere la prima poziţie în clasament şi, implicit, să îşi propună participarea la barajul pentru promovarea la Liga a 3-a. Acest obiectiv este tot mai evident pentru gruparea respectivă, după ce în iarnă au fost aduşi câţiva jucători importanţi, dar cea mai interesantă achiziţie rămâne Iulian Grosu (ex FCM Alexandria, CS Ştefăneşti, Alro Slatina, Petrolul Videle). Acesta a debutat în sezonul actual, a şi marcat, însă sâmbăta trecută, la meciul de la Saelele, el nu a mai jucat. Iniţial, fusese trecut în raportul de joc (chiar urma să fie căpitanul echipei CS Vârtoape), însă gazdele şi-au exprimat intenţia de a depune contestaţie pentru dreptul de joc al acestuia. Pentru a nu risca eventual să piardă la “masa verde”, oaspeţii au renunţat la Iulian Grosu şi, efectiv, l-au şters din raportul de arbitraj, nemaiparticipând la joc!
Rămâne acum un singur semn de întrebare: va susţine, sau nu, contestaţia depusă, echipa din Saelele, mai ales că a câştigat jocul respectiv pe teren? Dacă da, atunci cazul va fi analizat miercuri după-amiază la Comisia de disciplină a AJF Teleorman, care, aproape sigur, va trimite cazul spre competenţă comisiei pentru statutul jucătorului. Dacă nu, dreptul de joc al lui Grosu la CS Vârtoape rămâne sub semnul întrebării.

Însă, multă lume se întreabă, are sau n-are drept de joc la Vârtoape Iulian Grosu, cel care se pare că este la al treilea transfer

în decursul aceluiaşi campionat? Comentariile pe marginea acestui caz au apărut încă din momentul legitimării jucătorului, însă nimeni nu putea opri transferul sportivului, la orice altă echipă – chiar dacă era al treilea transfer în cursul aceluiaşi sezon, urmând în acest fel să primească o remuneraţie din partea clubului respectiv (dreptul la muncă, nu-i aşa?!) Numai că, un singur lucru nu s-a demonstrat deocamdată, dacă peregrinările acestuia la celelalte două echipe îl împiedică să joace şi la a treia, sau nu (la FCM Alexandria a jucat, nimeni nu neagă acest lucru, însă nu se ştie dacă perioada de câteva săptămâni la Ştefăneşti, din august 2012, a fost inclusă în acest sezon).

B. Pană

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.