Eveniment

IPJ Teleorman, precizări în cazul scandalului din fața Școlii “Mihai Viteazul”

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman vin cu precizări în cazul celor șapte femei care s-au bătut, joi, 18 octombrie, în faţa Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazu” din Alexandria, chiar sub ochii copiilor care terminaseră orele și ieșeau din curtea unității de învățământ.

Cele șapte femei s-au ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, acestea fiind reținute pentru 24 ore, potrivit sursei citate. De asemenea, mai precizează reprezentanții IPJ Teleorman, femeile vor fi prezentate în cursul zilei de astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

“Având în vedere că siguranța în scoli și în zona adiacentă acestora constituie o prioritate pentru polițiști, Inspectoratul de Poliție al județului Teleorman, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în menținerea ordinii și liniștii publice subliniază că nu permit sub nicio formă astfel de manifestări care perturbă procesul educațional și afectează climatul de siguranță publică”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Teleorman.

Polițiștii alexăndreni s-au sesizat joi, 18 octombrie, când un scandal a avut loc în fața Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazu” din Alexandria, între mai multe persoane. Oamenii legii au stabilit, în urma verificărilor, că pe fondul unui conflict mai vechi, între două femei care veniseră să-și ia copiii de la școală a izbucnit un scandal în care au intervenit alte cinci femei, de ambele părți. Cele șapte femei cu vârste curpinse între 33 și 63 de ani, toate din municipiul Alexnadria și-au adresat injurii și amenințări și au aruncat unele spre altele cu sticle și pietre, scandalul având loc chiar sub ochii copiilor care ieșeau de la ore.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.