Social

Introducerea Bacalaureatului profesional agită spiritele

Preşedintele Traian Băsescu a cerut reexaminarea Legii care introduce Bacalaureatul profesional, recomandând eliminarea dispoziţiilor prin care se reglementează bacalaureatul profesional. Preşedintele susţine că insuficienta reglementare a acestui examen poate afecta calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de bacalaureat de anul viitor. În plus, Traian Băsescu adaugă că intrarea în vigoare a legii, la o lună după modificarea anului şcolar poate genera instabilitate şi impredictibilitate.

În replică, Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care este convinsă că la baza solicitării preşedintelui este fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, spune că metodologia pentru bacalaureat este elaborată şi, în plus, nu este nevoie de o pregătire specială a elevilor, pentru că, practic, nu li se adaugă nimic la materiile pentru acest examen. Acesta a mai spus că solicitarea şefului statului de reexaminare a legii a fost făcută exact în ultima zi prevăzută de lege, şi nu mai devreme, astfel că, în opinia ei, s-au pierdut două săptămâni în demersul pentru introducerea bacalaureatului profesional din 2013. “Păcat că s-a spus atât de târziu”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Cu toate acestea, Ecaterina Andronescu este optimistă şi crede că actul normativ va trece rapid prin Parlament, săptămâna viitoare.

Ideea introducerii unui alt tip de bacalaureat, mai accesibil, în special pentru absolvenţii Grupurilor Şcolare şi Colegiile Tehnice, care nu doresc să urmeze studii universitare, a venit după ce în ultimii ani au fost înregistrate procente de promovabilitate la bacalaureat mai mici de 50% în aproape toate judeţele, anul acesta fiind înregistrate cele mai slabe rezultate din istoria învăţământului românesc.

Dacă legea va fi promulgată până la urmă în formula propusă de Ecaterina Andronescu, liceenii care nu vor să meargă la facultate vor putea opta de anul viitor pentru un nou tip de bacalaureat, respectiv cel profesional.

Noul examen va fi mai uşor, iar diploma astfel obţinută va fi un certificat de calificare şi le va permite tinerilor sa se angajeze. Diploma profesionala va fi de fapt un permis de muncă pentru ca examenul respectiv va testa doar abilităţile practice ale candidatilor şi va conţine doar o singura probă scrisă, la o disciplina noua numită educaţie antreprenorială. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.