Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Intervenţie dificilă a pompierilor militari la Scurtu Mare

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Videle au intervenit în noaptea zilei de 3 februarie pentru stingerea unui incendiu la locuinţa unui bărbat din satul Albeni, comuna Scurtu Mare, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU “A.D. Ghica”. Din fericire, în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale au fost însemnate.

Salvatorii au fost alertaţi prin numărul unic de urgenţă 112 şi s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Scurtu Mare.

“Focul, ce se manifesta violent la acoperișul locuinței, realizat din astereală din lemn învelită cu tablă, pe o suprafață de cca. 80 mp, precum și în interiorul casei de locuit la tavanul din lemn, pe o suprafață de aprox. 40 mp, la două paturi, un frigider, un aragaz, o butelie, 4 uși din lemn, 4 ferestre și mai multe materiale textile, cu posibilitatea distrugerii întregului imobil, a fost localizat și lichidat după aproape două ore de intervenție”, a declarat mr. Gelu Dragomir.

Din primele cercetări, a reieşit că incendiul a fost tprovocat intenționat de către o persoană necunoscută, motiv pentru care cazul a fost preluat de poliție.

Valoarea bunurilor salvate, reprezentând restul casei de locuit, anexele gospodărești și locuințele din imediata vecinătate, a fost apreciată la suma de 50.000 de lei, iar cea a bunurilor distruse la suma de 30.000 de lei, a mai precizat sursa citată. (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

*

code