Politic

Întâlnire de taină a liderilor PSD la Turnu Măgurele – baronii Marian Oprişan şi Paul Stănescu au participat la întâlnirea „informală”

Mai mulţi şefi de organizaţii judeţene PSD au participat, la sfârşitul săptămânii, la o întâlnire „informală” desfăşurată într-o vilă de pe un domeniu de vânătoare din Turnu Măgurele. Întâlnirea a avut loc înaintea primei şedinţe PSD din anul 2015 şi a avut pe agenda zilei subiecte de interes pentru social-democrati, în contextul unei perioade nu tocmai liniştite in interiorul partidului.

La finalul întâlnirii, mai mulţi şefi de consilii judeţene au rămas la o partidă de vânătoare pe domeniul de la Turnu Măgurele.

Contactat telefonic, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Adrian Gâdea, a confirmat faptul că a avut loc o întâlnire la Turnu Măgurele cu preşedinţi de consilii judeţene conduse de social-democraţi. „Da, a avut loc o întâlnire sâmbătă, la care am participat. S-a discutat, în principiu, despre şedinţa de luni a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, dar şi despre reînnoirea protocoalelor cu Camera Deputaţilor şi Senatul României”, a spus Adrian Gâdea.

Referitor la subiectele abordate, se pare că discuţiile s-au purtat pe tema viitorului partidului, în acest sens liderii social-democraţi dorind să ia pulsul filialelor înaintea convocării Congresului din luna martie, dar şi a Consiliului Naţional. Subiectul deţine de altfel prima poziţie pe agenda social-democratilor in condiţiile în care în partid se vorbeşte deja de sciziune.

Totodată, se vorbeşte că, la întâlnire, s-a discutat şi despre alegerile primarilor şi şefilor de consilii judeţene dintr-un singur tur, cum este în prezent, sau din două tururi, varianta propusă de PNL. În PSD nu a existat unanimitate pe acest subiect, şefii de consilii judeţene convocaţi având păreri împărţite asupra modului în care va trebui modificat Codul Electoral.

De asemenea, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au prezentat şi o analiză cu posibile vulnerabilităţi pentru 2015 în privinţa guvernării. Discuţia s-a purtat, se pare, în jurul Partidului Conservator, unde, la începutul acestui an, preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, s-a distanţat total de presedintele în exerciţiu, Daniel Constantin, în partid existând deja o tabără care propune înlocuirea lui Daniel Constantin din fruntea partidului. Se discuta că primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, se pregăteşte să preia conducerea partidului, în acest sens social-democraţii discutând dacă schimbarea din tabăra conservtorilor poate influenţa guvernarea.

Pe lista punctelor sensibile ale social-democraţilor se află şi UNPR, celălalt partener de guvernare. În rândurile social-democraţilor se vorbeşte despre o posibilă reorientare a progresiştilor lui Gabriel Oprea, posibila trădare a UNPR nefiind exclusă în condiţiile în care parlamentarii generalui Oprea sunt obişnuiţi să îmbrace haina “trădătorilor de serviciu”.

Referitor la partenerii de guvernare sau disputele interne din PSD, Adrian Gâdea nu a confirmat că ar fi avut loc discuţii pe marginea unor astfel de subiecte, însă a confirmat prezenta la întalnire a social-democraţilor Marian Oprişan (Vrancea), Ion Prioteasa (Dolj), Titu Bojin (Timiş), Paul Stănescu (Olt), Dumitru Buzatu (Vaslui), Dragoş Benea (Bacău), Cătălin Nechifor (Suceava), Ionel Arsenie (Neamţ). (Violeta Mocanu)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.