Social

Înscrierile în clasa pregătitoare continuă

Numărul cererilor pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în Teleorman a ajuns la aproape 1400 după numai o săptămână. Potrivit datelor, Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman până marţi, 9 aprilie, ora 16.00, 1317 dintre acestea au fost validate, părinţii prezentându-se personal la unităţile de învăţământ pentru aceasta. Reprezentanţii reamintesc că cererile on-line trebuie să fie semnate la sediul unităţii de învăţământ unde părinţii doresc să îşi înscrie copiii. Părinţii trebuie să prezinte, cu această ocazie, copiile şi originalele actului de identitate, ale certificatului de naştere al copilului şi, acolo unde este cazul, documentul care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare. 

Până la acest moment, în municipiul reşedinţă de judeţ cele mai solicitate sunt şcolile gimanziale “Ştefan cel Mare” şi “Mihai Viteazul”, în Roşiorii de Vede Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu”, în Turnu Măgurele Liceul Teoretic “Marin Preda” şi Şcoala Gimnazială nr. 4, iar în Videle Şcoala Gimazială nr. 1. În mediul rural şcolile care au făcut cele mai multe înscrieri până la această dată sunt: Şcoala Gimnazială nr. 1 Dobroteşti, Şcoala Gimnazială nr.1 Olteni, Şcoala Gimnazială nr. 1 Lunca. Înscrierile s-au desfăşurat în condiţii optime, în tot judeţul, fără situaţii speciale în ceea ce priveşte funcţionarea aplicaţiei informatice. Înscrierile continuă până pe 22 aprilie, după care va fi organizată o nouă etapă pentru înscrierea copiilor care au rămas neînscrişi după prima etapă. (M.D.)       clasa-pregatitoare

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.