Social

Începe sesiunea de corigenţe

Monica DUMITRESCU

Elevii care au rămas corigenţi sau cu situaţia neîncheiată la sfârşitul anului şcolar 2014-2015 se pregătesc de examene. Sesiunea de susţinere a corigenţelor demarează pe 6 august. Primii care vor susţine examenele, în perioada 6-7 august, sunt elevii din clasele terminale de liceu. Cei care vor reuşi să promoveze se pot înscrie pentru susţinerea examenului de bacalaureat în a doua sesiune din acest an care se va desfăşura începând cu 18 august.

Următorii chemaţi să susţină corigenţele sunt elevii din clasa a VIII-a. Pentru aceştia examenele au fost programate în perioada 18-20 august. Cei care promovează au posibilitatea să se înscrie la liceu în a treia etapă a admiterii ce se va desfăşura la începutul lunii septembrie.

Ceilalţi elevi din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi profesional şi clasele din şcoala postliceală (altele decât cele terminale) vor susţine corigenţele în perioada 1- 5 septembrie 2014. Tot în această perioadă se pot prezenta şi elevii din clasele terminale de gimnaziu şi liceu care nu s-au prezentat în perioadele destinate acestor categorii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.