Politic

Începe marea destrămare a PNL Teleorman?

Ceea ce era de așteptat că se va întâmpla și în PNL Teleorman, se pare că a început deja, mult mai devreme decât se sconta, respectiv plecările din PNL la Partidul Liberal Reformator a lui Tăriceanu, în organizațiile din terioriu. Și mai toate aceste plecări, deocamdată anunțate doar în patru localități, nu sunt deloc de neglijat, ci din contră, au plecat primari, viceprimari și consilieri. Și, așa cum spunea deputatul Calotă Ică Florică, primul din PNL Teleorman care a făcut acest pas, “în următoarele zile vor fi anunțate multe alte asemenea treceri de la PNL la PLR, aproape în fiecare organizație din Teleorman, curentul PLR fiind deja știut de toți cei care nu vor să rămână în alianță cu pedeliști sau, pur și simplu, sunt total nemulțumiți de ce se întâmplă în PNL și cum este condus PNL, cine se ocupă de problemele partidului și, mai ales, sunt nemulțumiți chiar de modul în care estre condusă organizația județeană și cele municipale și orășenești. Atât la Alexandria, cît și la Turnu Măgurele, se știa de conflictele existente, dar nimeni nu a încercat să calmeze atmosfera și să discute real despre ce este vorba”. Într-adevăr, se pare că situația din multe organizații din județ al PNL este “scăpată din mână” de către conducerea de la județ, conducere care se reduce doar la 2-3 oameni, care, sigur, poate că ar putea și ar avea forța necesară de a ține partidul unit. Numai că, în teritoriu sunt destui oameni care nu mai ascultă de cei de la județ, din simplul motiv că nu sunt ajutați să rezolve problemele ivite în cadrul organizațiilor locale. Și atunci ei apelează la cei din alte partide care le sunt mai apropiate. Și cel mai apropiat la acest moment este partidul domnului Tăriceanu, lucru care se și observă, cele mai multe plecări făcându-se la Partidul Liberal Reformator. Și așa, ușor, PNL va pierde mult mai mult din ce-a avut până acum… (Gh.P.)

3 Comments

  1. Alexandru Trifan

    ,,,,,NU a vrut sa ma asculte PDL-ul,era si normal
    ca cei din PNL sa nu agreeze PDL-ul fiind doua DOCTRINE
    DIAMETRAL OPUSE,,,,,ce nu se pot amesteca precum APA si
    ULEIUL,,, acum se vede ca am avut dreptate,””fuga din
    EGIPT”” v-a continua,,,din ambdele partide,,,pentru ca
    interesele personale si de grup sunt enorme si cine
    credeti ca vrea sa piarda ?,,inca odata se confirma ca
    POLITICUL IN ROMANIA este sursa de imbogatire rapida,o
    ANOMALIE POLITICA ce nu are legatura ci DEMOCRATIA
    AUTENTICA,,,,,cine sufera ?,,,,,ELECTORATUL,,,,care
    indura saracia in veselia circului zilnic,,,,de am
    transformat ROMANIA intr-un ,,,,””MANEJ DE CIRC”” iar
    strainatatea se uita crucis la noi,,,,BRAV-O NATIUNE !

  2. ALO! AALO, tovarasi! Stati linistiti la locurili voastre! Nu ierea mai bine pe vremea mea, cand n-aveai un’ sa fugi? Ce, credeati ca pluripartidismul(na, c-am nimerit-o) e un caine cu covrigi in coada?…mhh..adica eee -da’ tre’ sa fugi dupe el pin’ce-si pierde covrigii…
    Cu pretinie,
    al dvs,
    Impuscatu’
    P.S.: nu se merita, pe cuvant; daca o faceti, stati departe de oglinzi, caci, peste ani, s-ar putea s-aveti un soc…

  3. Bai nea iCăCalotă,las-o moartii de treaba(asa cum ar zice nea Marin),ce tot dai matale astfel de „esplicatii” ca cand de fapt treaba sta altfel ! Migrarea asta asa de „sanchi” se face si cu acordul tovarasului Almajanu,numai si numai pentru a-si pastra baietii posturile de directori,sefi si sefuleti de servicii si birouri in primarii si institutiile deconcentrate subordonate Cj-ului si ministerelor. Liberalii adevarati nu parasesc pnl-ul,o fac doar cei care se cred vesnic directori,cei care cred ca ei „e” cei mai „dashtepti” ca ca ei nu e „nimini”. Cu siguranta vor urma si alti directori pnl-isti(daca nu au facut-o pana acum),care nu se mai „regasesc” in doctrina partidului tovarasului Almajanu si vor cere girul tovarasului sa paraseasca corabia,dar cu o conditie: daca doamne fereste si apara,pe 16 nov.asa mai pe seara,nu „iese bine” sa-i primeasca repede inapoi,ca ….deh n-o sa-i dea aialalti afara din fotoliile de directori. Deh,este omeneste sa mai gresesti,au avut si ei o ratacire „de moment”,dar sunt liberali adevarati,pentru ideile liberale ale PNL-ului istoric isi dau si viata si casa si camasa si….nevasta ! ‘Ai,ia zi matale nea iCăCalotă,gresesc cu ceva,nu-i asa ca stie si nea Marin de toata „miscarea” asta !?

Lasă un răspuns la ....escu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.