Social

Începe distribuirea celei de-a doua tranșe a pachetelor cu produse de igienă

Aproximativ 1.100 de pachete cu produse de igienă, ce vor fi dsitribuite în   cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD 2019/2020), au ajuns deja în județ, pentru zece dintre localitățile rurale, iar săptămâna aceasta vor ajunge și pachetele pentru celelalte unități administrativ-teritoriale.

„În momentul de față sutem pe finalizarea distribuției pachetelor alimentare, mai avem câteva sute de cutii la nivelul județului, nedistribuite încă, iar de săptămâna trecută au început să ajungă pachetele din cea de-a doua tranșă a produselor de igienă. (…) În jur de 1.100 de pachete cu produse de igienă au ajuns deja în județ, urmând ca pe 29 și pe 30, săptămâna aceasta, să ajungă la primării și în celelalte localități din județ”, spune Adelina Sfăt, directorul de cancelarie al Instituției Prefectului Teleorman.

În total, pentru cele 97 de localități din județ, vor ajunge 39.412 pachete, care conțin: pastă și periuțe de dinți, săpun lichid, șampon și detergent de rufe.

Alte 39.412 de pachete cu produse de igienă au fost distribuite, de la începutul anului, persoanelor singure și familiilor din medii defavorizate din județ, în cadrul POAD 2018-2020.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.