Social

Încep înscrierile în clasa pregătitoare şi în clasa întâi

clasa-pregatitoareMaratonul părinţilor pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar începe marţi, 2 aprilie. 124 de unităţi de învăţământ din Teleorman au anunţat că înfiinţează clase pregătitoare, excepţie făcând unităţile de învăţământ din localităţile Ciuperceni, Seaca şi Uda Clocociov, unde nu sunt copii pentru această clasă. ISJ Teleorman a publicat toate informaţiile de care au nevoie părinţii pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar, respectiv în clasa I şi clasa pregătitoare. Pe site-ul oficial al ISJ părinţii care au copii de vârstă şcolară din Teleorman vor găsi de la metodologia şi calendarul înscrierii în clasa I şi clasa pregătitoare, până la lista şcolilor şi a numărului de clase pregătitoare ce vor fi înfiinţate în anul şcolar 2013-2014. De asemenea, pentru localităţile teleormănene cu mai multe unităţi de învăţământ, părinţi vor găsi pe site-ul ISJ şi arondismentele pentru fiecare unitate în parte. Mai mult decât atât, începând cu 1 aprilie părinţii au la dispoziţie Tel Verde 0800816247, număr de telefon la care pot suna pentru a afla răspunsurile la întrebările pe care le au, legat de clasa pregătitoare. În fiecare zi de luni până vineri, în intervalul orar 8.00-20.00, şi sâmbăta, între orele 8.00-13.00, inspectorii şcolari de specialitate vor sta la dispoziţia părinţilor şi vor răspunde la toate întrebările acestora legate de înscrierile în învăţământul primar.

La sfârşitul săptămânii trecute, toate unităţile de învăţământ care au activitate specifică clasei pregătitoare au organizat Ziua Porţilor Deschise. Astfel, sâmbătă, 30 martie 2013, în intervalul orar 9.00-15.00, părinţii, copiii şi alte persoane interesate au putut vizita spaţiile dedicate activităţilor clasei pregătitoare şi au purtat discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate. Acţiunea care s-a desfăşurat sub atenta monitorizare a Inspectoratului Şcolar Judeţean Teleorman a avut ca scop pregătirea şi informarea corectă a părinţilor care urmează să îşi înscrie copiii în învăţământul primar începând de astăzi 2 aprilie, conform metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei.

Potrivit datelor ISJ, la toamnă sunt aşteptaţi în clasa pregătitoare în 124 de unităţi de învăţământ teleormănene 2035 de copii. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.