Sport

Încă o performanţă pentru cea mai valoroasă culturistă din Teleorman – Beti Şerban, noua campioană naţională la senioare!

Multiplă campioană la nivel de juniori, vicecampioană mondială de seniori şi campioană europeană la cea mai mare categorie de vârstă, alexăndreanca Beatrice Şerban a mai făcut o performanţă: a câştigat primul titlu naţional de senioare! Performanţa, reuşită sâmbătă, 22 septembrie a.c. la Reghin, acolo unde au avut loc Campionatele Naţionale pentru seniori, a fost cel mai important rezultat pentru sportiva de 20 de ani din această perioadă. “A fost o performanţă deosebită pentru mine, a fost un concurs destul de dificil, însă ptimismul pe care domnul profesor mi l-am transmis, dar şi încrederea mea, au făcut să obţin acest titlu naţional, primul din carieră la nivel de senioare”, a spus Beti Şerban.

Antrenorulsportivei, Florian Dumitru, a ţinut să completeze că “acest titlu naţional vine după multe luni de muncă şi un regim foarte strict, însă Beti are în spate 15 ani de antrenamente, de sport. De aceea a fost posibil ca la 20 de ani să obţină acest titlu naţional, să depăşească concurente mult mai experimentate! Pentru mine este o confirmare a valorii sale, dar cred că este doar începutul unei perioade de rezultate deosebite pentru ea, pentru culturismul din Alexandria”.

La Reghin, la Campionatele naţionale de culturism pentru senioare, Beatrice Şerban şi-a demonstrat încă o dată valoarea într-o  disciplină sportivă în care s-au evidenţiat bărbaţii. Iar performanţele acestei sportive se speră să fie cât mai numeroase de acum încolo, deoarece, la cei 20 de ani (este născută pe 20 ianuarie 1992), Beti Şerban demonstrează că reuşeşte să depăşească multe bariere. Însă, pentru a demonstra tot ce este capabilă, are nevoie de susţinere, nu doar morală, ci şi financiară. Iar, la momentul de faţă, premierile sportivilor de către cluburile departamantale, ale ANST, sunt sistate. “Există în vigoare, la acest moment, o ordonanţă de guvern care a sistat premierile sportivilor, iar acest lucru vine să nemulţumească majoritatea sportivilor din ţară. Performanţele, dacă nu sunt răsplătite, sportivii se pierd, când simt că nu mai sunt susţinuţi corespunzător”, a mai spus antrenorul Florian Dumitru, cel care speră să găsească un sponsor pentru eleva sa şi cea mai bună culturistă a judeţului şi a ţării, Beatrice Şerban.

Următoarea competiţie majoră la care alexăndreanca va participa în acest an sunt Campionatele Mondiale de seniori, programate în luna decembrie în Ungaria, la Budapesta.

Bogdan Pană

One Comment

  1. Bravo Beti, tine-o tot asa si bafta mai departe!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.