Sport

Încă o înfrângere pentru alexăndreni, la un gol diferenţă! – Ghinion şi dezamăgire pentru HCT Alexandria!

După un start de sezon în care jocurile din deplasare, încheiate cu victorii, au fost alternate de o înfrângere pe teren propriu, handbaliştii de la HC Teleorman Alexandria vroiau să spargă gheaţa acasă! Înfrângerile la un gol diferenţă, după un joc pe care îl au “în mână”, par să fie “specialitatea casei” la Alexandria, iar echipa pregătită de Toma Constantin pare intrată în blocaj. Meciul de joia trecută, contra moldovenilor de la Politehnica Ştiinţa Iaşi, părea să aducă primul succes în faţa propriilor suporteri pentru alexăndreni. Startul foarte bun de joc, completat de o indecizie a oaspeţilor, au arătat că HC Teleorman Alexandria a ştiut să treacă peste primul eşec. Mai mult, prima repriză cu ieşenii a fost una foarte bună din toate punctele de vedere – tactic, tehnic, determinare şi pregătire fizică; iar rezultatul pe tabelă, 19-14, dădea motive de linişte.

În repriza secundă, pe fondul scandărilor publicului, tot alexăndrenii sunt cei care se distanţează pe tabelă, chiar la şase goluri prin minutul 43; nimic nu anunţa căderea psihică şi, mai ales, fizică, din final. La jumătatea reprizei (în min. 45), scorul era 26-21 pentru gazde, moment în care s-a cerut un time-out pentru respiro. Au urmat momente de echilibru, însă oaspeţii n-au cedat şi recuperează trei goluri în două minute; totuşi, cu zece minute înainte de final se menţinea o diferenţă de trei goluri pentru gazde.

Pe fondul revenirii ieşenilor, dar şi al căderii fizice a gazdelor, lucrurile deveneau tot mai grave la localnici; publicul încerca să pună presiunea de rigoare pe arbitri, pe adversari, însă lucrurile se îndreptau, implacabil, către un deznodământ nedorit. Şi, într-adevăr, cu două minute şi jumătate înainte de final, oaspeţii au egalat la 29, iar alexăndrenii au încercat măcar să obţină remiză. N-a fost însă aşa; oaspeţii au marcat din nou şi, la ultima fază a jocului (după două eliminări la ieşi, plus o descalificare directă din joc), gazdele au ratat ţinta, iar victoria pe care o căutau pe teren propriu se amână!

“Nu am ce să spun, chiar nu-mi vine să cred că am pierdut acest joc!”, a declarat preşedintele clubului alexăndrean, Ilie Frâncu, dezamăgit de înfrângere, după cum supăraţi erau şi spectatorii pentru al doilea eşec pe teren propriu. În schimb, ieşenii erau bucuroşi – firesc, dar antrenorul Florin Spiridon chiar a precizat că deplasarea la Alexandria era “bifată ca una cu victorie”. Totuşi, antrenorul moldovenilor a recunoscut că, după cum s-a jucat 40 de minute, nu mai credea că vor reuşi să câştige.

Însă, Handbal Teleorman Alexandria pierde al doilea joc pe final, din cauza oboselii care s-a văzut la jucători, din cauza blocajului psihic al acestora şi datorită lipsei de inspiraţie a antrenorului Toma Constantin, în final de meci.

 

– Handbal Teleorman Alexandria – Politehnica Iaşi 30-31 (19-14); pentru gazde au jucat: B. Manole, L. Anghel, C. Dumitru (5 g), P. Barbu, V. Hoinaru (6), V. Şerban (1), S. Cârstea (3), B. Tudorancea (9), B. Mihăeş (4), M. Roauă (2), T. Savu, D. Ghencu; n-au jucat R. Niţu, Ş. Bragadireanu; antrenor Toma Constantin.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.