Politic

În Teleorman s-au luat toate măsurile legale pentru ca procesul electoral să se desfăşoare fără probleme

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a prezidat pe 5 decembrie 2012 o videoconferinţă cu prefecţii şi autorităţile administraţiei publice locale, având ca temă pregătirile pentru iarnă, precum şi stadiul derulării activităţilor premergătoare alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

Referitor la stadiul pregătirilor pentru alegerile parlamentare, ministrul Administraţiei şi Internelor a menţionat că au fost parcurse toate etapele prevăzute de lege până la acest moment, urmând ca, în această săptămână, să fie finalizate celelalte sarcini din programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale.
În ceea ce priveşte desfăşurarea campaniei electorale, până la această dată, au fost înregistrate aproximativ 600 de sesizări, ceea ce reprezintă doar o treime din numărul total de semnalări înregistrate la alegerile locale din acest an, la nivelul judeţului Teleorman, până în prezent numărul incidentelor electorale intrate în atenţia autorităţilor fiind de trei, nici unul dintre acestea nefiind foarte grav, în sensul că două au avut ca obiect distrugerea materialului electoral, cel de al treilea făcând referire la lipirea materialului electoral pe stâlpii de înaltă tensiune. La nivel judeţean, prefectul de Teleorman, Zorinel Niculcea, a precizat că nu s-au întâmpinat probleme şi a dat asigurări că au fost luate toate măsurile prevăzute de lege pentru ca procesul electoral să se desfăşoare fără probleme, solicitând în mod expres firmei CEZ să trimită o informare rapidă, în cazul în care, în aceste zile dinaintea alegerilor parlamentare, vor apărea căderi de tensiune. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.