Sport

În Liga a 4-a, etapa 1- FCM Alexandria debutează acasă, Saelele dă revanşa echipei din Olteni

Joia trecută, în Alexandria, a avut loc şedinţa tehnică cu echipele din Liga a 4-a judeţeană, organizată de AJF Teleorman. Întrunirea delegaţilor echipelor din primul eșalon, devenită obișnuință la început de sezon, s-a vrut una liniștită, însă au existat câteva momente deloc liniștite pe parcursul discuțiilor. Echipa Inter Gălăteni, nou promovată, a fost prima vizată de discuțiile care au avut loc, iar situația bazei sportive a arătat precaritatea acesteia; concluzia președintelui AJF, Stan Prodan, a fost una singură: “terenul de la Gălăteni nu corespunde cerințelor noastre, n-ar fi corect față de echipele care au investit în terenuri, să programăm jocuri acolo”. Prin urmare, în perioada următoare Inter Gălăteni nu va fi programată acasă, iar dacă vrea să joace acolo, trebuie să primească un aviz din partea unei comisii care se va deplasa la teren. În privința terenurilor de la Saelele și Vârtoape, unde vestiarele, regulamentare până acum, dar care nu sunt construite din cărămidă sau alt material corespunzător, aceste echipe au primit termen ca până la startul returului să remedieze situația, iar primarii celor două localități au declarat că peste șase luni bazele sportive respective vor corespunde și din acest punct de vedere.

În ultima parte a ședinței a avut loc tragerea la sorți a jocurilor, stabilindu-se astfel calendarul sezonului. Iar ca un prim comentariu, să remarcăm faptul că FCM Alexandria debutează acasă, contra echipei din Gălăteni, iar Voința Saelele, deținătoarea Cupei Teleormanul, va juca acasă contra finalistei de acum o săptămână, VN Olteni, oferind într-un fel revanșa gazdelor turneului final din acest an.

Iată programul primei etape a ediţiei de campionat judeţean ediţia 2014-2015 în Liga a 4-a, de sâmbătă, 30 august a.c.:

– Dunărea Zimnicea – Spicpo Poroschia;

– Ajax Botoroaga – Unirea Brânceni;

– CS Vârtoape – Astra Plosca;

– Sporting Turnu Măgurele – Unirea Petrolul Videle;

– Voinţa Saelele – Viaţă Nouă Olteni;

– FCM Alexandria – Inter Gălăteni;

– Metalul Peretu – Unirea Ţigăneşti;

– Rapid Buzescu – Udinese Uda Clocociov.

Jocurile se vor disputa în perioada 30 august – 6 decembrie, în zilele de sâmbătă (fără etape intermediare) cu începere de la ora 12.30; în deschidere au loc meciurile de juniori.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.