Economie

În jur de 4.000 de producători agricoli nu s-au arătat interesaţi de ajutorul de minimis

Fermierii din Teleorman care au suferit calamităţi din cauza secetei în această vară şi exploatează pământuri cuprinse între 1-10 hectare au avut posibilitatea să depună până luni la Direcţia pentru Agricultură şi Dezuvoltare Rurală Teleorman cereri pentru a primi 100 de lei pe hectar, despăgubire pentru culturile calamitate. Deşi la nivelul judeţului, potrivit estimărilor DADR Teleorman, eligibili la plată ar fi fost în jur de 23.000 de producători agricoli, numărul cererilor depuse a fost de aproximativ 19.000 de producători, diferenţa de circa 4.000 de agricultori teleormăneni arătându-se neinteresaţi de ajutorul guvernamental.

Ajutorul stabilit de hotărârea privind aprobarea schemei “ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole” se acordă producătorilor din domeniul vegetal şi compensează o parte din pierderea producţiei destinată autoconsumului. Beneficiarii schemei sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit OUG nr. 44/2008, persoane juridice precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011, primăvara anului 2012. Ajutorul este de 100 de lei pe hectar şi se acordă pentru suprafeţe cuprinse între 1 ha şi maxim 10 ha inclusiv.

Conform Ministerului Agriculturii, numărul estimat de beneficiari este de aproximativ 573.000 de fermieri, iar suprafaţa de teren arabil pentru care se acordă sprijinul este de aproximativ 1,9 milioane ha. Suma maximă a sprijinului financiar nu poate depăşi echivalentul în lei a 7.500 euro pentru fiecare beneficiar. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor sunt de aproximativ 42,8 milioane euro şi se asigură de la bugetul de stat. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.