Social

În iunie şi iulie, 19 teleormăneni au fost muşcaţi de căpuşe

Un număr de 19 persoane din judeţul Teleorman au fost muşcate de căpuşe, în lunile iunie şi iulie, potrivit purtătorului de cuvânt al DSP, Olivia Filip. Numărul persoanelor care au fost muşcate de aceste insecte nu este deloc mare, spun medicii infecţionişti din Teleorman, care recomandă tuturor celor care sunt muşcaţi de aceste insecte să nu intre în panică. Nu toate căpuşele sunt purtătoare de viruşi şi nu orice muşcătură este fatală.

Mai rar se întâmplă ca o persoană muşcată de căpuşă să se îmbolnăvească de Lyme, pentru că nu toate căpuşele sunt purtătoare ale virusului vinovat de această boală. Şi puţine sunt situaţiile în care se ajunge la internare. De fapt, dintre cele 19 persoane care s-au prezentat la secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria, doar un caz a necesitat internarea. A fost vorba de un copil de 2 ani pe care medicii au considerat că este indicat să-l interneze pentru a fi ţinut sub observaţie dat fiind vârsta fragedă a acestuia. Ulterior s-a dovedit că micuţul nu a avut de suferit de pe urma muşcăturii şi nici nu a avut vreo complicaţie.

Pentru a evita muşcăturile de căpuşe, medicii recomandă persoanelor care merg în drumeţii sau la iarbă verde, în parcuri sau păduri, zone unde pot fi muşcate, să poarte îmbrăcăminte de culoare deschisă, iar în zonele cu vegetaţie mai bogată pantaloni lungi şi bluze cu mânecă lungă. O altă posibilitate de a face faţă acestui fenomen este o dezinsecţie făcută corect, în perioade calde, dar când nu plouă, deoarece dacă plouă substanţele care ar trebui să afecteze căpuşele se spală şi nu mai sunt eficiente, mai spun medicii. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.