Eveniment

În 72 de ore, 41 de intervenţii SMURD

smurdÎn 72 de ore, echipajele SMURD din cadrul I.S.U. „A.D. Ghica” al judeţului Teleorman au fost solicitate să intervină la 41 de cazuri, pacienţii acuzând diferite probleme medicale ce necesitau acordarea primului ajutor şi transportarea de urgenţă la spital.

Dintre cele 41 de cazuri, exemplificăm:

– la Stejaru:  Neaga V., de 70 de ani, în data de 26.03.2013, în urma unei căderi de la acelaşi nivel a suferit un traumatism, acuzând dureri la nivelul membrului inferior drept. Solicitaţi pe numărul unic de urgenţă 112, paramedicii de la SMURD Roşiorii de Vede au intervenit imediat cu ambulanţa din dotare, au acordat primul ajutor pacientei, după care au transportat-o la spital pentru investigaţii amănunţite şi îngrijiri medicale de specialitate;

 

– la Seaca: echipajul SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Turnu Măgurele a fost solicitat în data de 25.03.2013, pe numărul unic de urgenţă 112, la ora 17.30, să intervină pentru acordarea primului ajutor şi transportarea la spital a unui copil, ce acuza dureri în gât şi agitaţie. La sosirea echipajului de paramedici, pacientul a fost găsit în braţele mamei sale, Elena T., fapt pentru care, după acordarea primului ajutor, aceştia au fost transportaţi de urgenţă la spitalul din municipiul Turnu Măgurele.

– la Ciolăneştii din Vale: Ștefan N., de 2 ani, în data de 25.03.2013, prezenta stări febrile, fapt pentru care părinţii au solicitat intervenţia unui echipaj SMURD Roşiorii de Vede pentru acordarea primului ajutor şi transportarea de urgenţă la spital. Misiunea a fost executat în cel mai scurt timp, copilul ajungând în siguranţă pe mâna medicilor specialişti din cadrul Spitalului Municipal Roşiorii de Vede.

– la Drăgăneşti de Vede: Marius I., de 6 ani, ce prezenta stări febrile şi vărsături, a primit primul ajutor şi a fost transportat la spitalul din Roşiorii de Vede, în data de 27.03.2013, la ora 18.14, de un echipaj SMURD. Pacientul a fost preluat de către medicii de la UPU pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În ceea ce priveşte situaţia cazurilor preluate de echipajele de paramedici din subunităţile de pompieri, în ultimele 72 de ore, aceasta se prezintă astfel: – SMURD Alexandria – 11 cazuri; – SMURD Turnu Măgurele – 10; – SMURD Roşiorii de Vede – 15; SMURD Zimnicea – 1; – SMURD Videle – 2.

Printre probleme medicale acuzate de cetăţeni au mai fost durerile abdominale, de cap, lombare, de inimă, traumatisme, probleme respiratorii, lipotimii ş.a.. După acordarea primului ajutor, pacienţii au fost transportaţi la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din zonă pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, neînregistrându-se pierderi de vieţi omeneşti.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.