Social

Imunizarea cadrelor didactice începe, joi, în centrele de vaccinare din municipii și orașe

Vaccinarea personalului din învăţământ începe joi, la nivelul județului Teleorman, iar imunizarea se face în centrele de vaccinare din municipii și orașe, cu vaccin AstraZeneca pentru persoanele care au 55 de ani inclusiv şi cu vaccin Pfizer pentru cei peste această vârstă, transmite directorul Direcției de Sănătate Publică, ing. Stelian Cristea. Conform sursei citate, până la transmiterea știrii, s-au înscris pentru imunizarea împotriva noului coronavirus 307 cadre didactice, dintre care 201 pentru vaccinarea cu AstraZeneca și 106 cu Pfizer.

„Cu ce avem programat până acum, estimăm că imunizarea se va finaliza sâmbătă, vorbim aici de prima doză, dar este de menționat că în județ deja s-au vaccinat multe dintre cadrele didactice. Eu fac apel la persoanele care activează în învățământ să se programeze pentru vaccinare, pentru că sunt locuri disponibile”, spune directorul DSP Teleorman, ing. Stelian Cristea.

Pentru cadrele didactice, programarea la vaccinare nu se face prin intermediul platformei electronice, așa cum se procedează în mod normal, ci unităţile de învăţământ centralizează lista cu personalul propriu care doreşte să fie vaccinat, listele sunt centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Judeţean şi sunt transmise către Direcţia de Sănătate Publică. DSP, în funcţie de capacitatea cabinetelor de vaccinare şi de perioada propusă pentru imunizarea cadrelor didactice, efectuează programarea acestora, urmând ca dascălii să fie anunţaţi prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean și a conducătorilor unităţilor de învăţământ.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.