Politic

Ilie Bălan: “Marin Almăjanu va arăta presei un document olograf legat de termenii înţelegerii noastre cu PSD. Atunci vom vedea cine e ipocrit şi cine nu”

ilie-balanCarmen Dumitrescu

Declaraţiile lui Liviu Dragnea de duminică, 8 iunie, au generat reacţii în tabăra liberalilor, care susţin acum că termenii negocierii lor iniţiale cu social-democraţii au fost alţii decât cei pe care îi face publici acum liderul social-democrat. Întrebaţi dacă, în urma declaraţiilor de duminică ale lui Dragnea, liberalii care ocupă poziţii importante în administraţie şi deconcentrate sunt pregătiţi să îşi dea demisia, aceştia au declarat, la unison, că nu vor face acest lucru, din simplul motiv că funcţiile lor sunt rezultatele unei negocieri, pentru care şi PNL a făcut unele compromisuri. Mai mult, ei declară, mai direct sau indirect, că ipocrizia social-democraţilor n-are margini, în contextul în care ar exista un document scris de mâna lui Dragnea în care acesta ar spune că liberalii îşi vor duce mandatele până la capăt, indiferent de cursul alianţei dintre liberali şi social-democraţi.

Unul dintre liberalii care confirmă existenţa unei astfel de negocieri este vicepreşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, Ilie Bălan, aflat acum în concediu de odihnă şi pregătit, potrivit propriilor declaraţii, să elibereze biroul în numai câteva ore: “PNL Teleorman s-a întâlnit în cadrul unei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean şi a stabilit că toate persoanele care ocupă funcţii în aparatul administrativ local sau în deconcentrate să nu-şi dea demisia. Motivul este acela că noi am ajuns pe funcţiile respective de pe listele USL, în urma unor negocieri. Astfel, noi am renunţat la nişte posturi de consilieri judeţeni şi locali pentru a ocupa funcţiile acestea şi nu este normal să ne dăm demisia. Oricum, în cursul zilelor viitoare, preşedintele nostru, Marin Almăjanu va prezenta, într-o conferinţă de presă un document olograf legat de termenii înţelegerii noastre cu PSD. Atunci vom vedea cine e ipocrit şi cine nu. Oricum, cert e că noi nu ne vom da demisia şi că PSD are libertatea de a proceda aşa cum consideră că e normal pentru a ne schimba din funcţie. Eu mi-am semnat demisia cu mai mult timp în urmă, dar cei de la partid mi-au interzis să o înaintez celor responsabili pentru că funcţia mea e rezultatul unei negocieri. Dar eu sunt convins că vor face tot ce le va sta în puteri pentru a ne schimba, chiar dacă aş vrea să recunoască social-democraţii că eu, personal, mi-am îndeplinit foarte bine responsabilităţile ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, astfel încât Dragnea să-şi poată desfăşura activitatea la Centru.”

Întrebat de înţelegerea dintre Dragnea şi Almăjanu, Ilie Bălan susţine că a participat la negocieri, care au durat până spre orele dimineţii şi că documentul există la Marin Almăjanu, acesta cuprinzând o informaţie extrem de importantă: “Domnul Almăjanu a avut inspiraţia de a pune problema cazului în care USL s-ar rupe. Şi atunci Dragnea a spus că liberalii îşi vor duce mandatele până la capăt, susţinând că va respecta acest lucru pentru că el este om de cuvânt. Asta vrem şi noi să vedem acum. Dacă e sau nu om de cuvânt. În ceea ce mă priveşte, eu sunt în concediu de odihnă, dar dacă se pune problema eliberării mele din funcţie, sunt pregătit să-mi mut lucrurile din birou în câteva ore”.

2 Comments

  1. ,,,,pai nu va spuneam EU ca STANGA NU SE POATE AMESTECA CU
    DREAPTA?,,,,,,e ca si cum ai amesteca APA cu ULEIUL,,,
    ma bucur ca D-ul Presedinte ALMAJANU a INTUIT PERICOLUL
    si si-a luat masuri de precautie inainte de ruperea USL,
    incheind acea INTELEGERE SCRISA cu PSD-ul,,,care ne
    demonstreaza ca „”are fler politic”” foarte rar
    intalnit la OAMENII POLITICI,,,,,ma bucur !,,,,,si in
    continuare sa NU ADMITA AMESTECUL celor doua DOCTRINE,
    ale PNL si PSD,,,,,,sa admita doar COLABORAREA
    POLITICA intre cel doua partide MARI,,,,,

  2. Rulmentisru

    Cand a fost constituit USL,speranta romanilor intr-o viata mai buna ,CRIN ANTONESCU si ALMAJANU,au semnat vreo intelegere cu PSD ? S-A TINUT CRIN SI PNL DE ACEASTA INTELEGERE.? Pentru PNL si PSD poporul asta care traieste in tara si afara,reprezinta CEVA,? Vad ca PSD nu cuvanteaza in niciun fel in Teleorman,cred ca este intangibil. ESTE RELEVANTA MENTINEREA LA CIOLAN A UNUIA SAU ALTUIA politician ,care nu a facut nimic concret.DE CE ANUAL SEFII JUDETELUI,PRIMARII,DIRECTORII DE DIRECTII, nu prezinta un raport anual scris ,ca sa vada si sa inteleaga poporul roman de ce a votat. PE CRIN l-a demolat Base,ARTIZANUL DISTRUGERII POPORULUI ROMAN.NU CREDETI CA TREBUIE SA CONTABILIZATI SI NEREALIZARILE, SA CEARA SCUZE CONJUDETENILOR PENTRU DISTRUGEREA USL SI PNL.ORICUM PSD ;DOARME SI VISEAZA ALIANTE.DAR LUPTA IMPOTRIVA LUI BASE;PNL A CEDAT TOT.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.