Economie

Ideea distribuirii cardurilor de sănătate de către medicii de familie “o soluţie proastă”-Cardurile ar putea fi distribuite într-un sistem mixt care să implice poşta, primăriile, CAS-uri şi Evidenţa populaţiei

Prezent la Alexandria cu prilejul primei dezbateri a proiectelor de reformă în sănătate, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a precizat că a renunţat la ideea distribuirii cardurilor de sănătate de către medicii de familie, o idee pe care a catalogat-o ca fiind o soluţie proastă, termenul folosit de Nicolăescu fiind mult mai dur. Distribuirea de către medicii de familie a acestor carduri, este, în opinia şefului MS, aberantă, punct de vedere pe care şi l-a exprimat  după ce a fost întrebat dacă a reuşit să-i convingă pe medici să accepte distribuirea cardurilor.

Deşi în ultimele luni s-au tot purtat discuţii cu reprezentanţii medicilor de familie pentru distribuirea cardurilor, ministrul a spus că de fapt el nu şi-a propus să-i convingă vreodată să le distribuie, ba mai mult, după cum am precizat, asta a fost cea mai proastă soluţie.

“Nu i-am convins şi nici nu mi-am propus să îi conving. Acesta era cea mai proastă soluţie, distribuirea cardurilor prin intermediul medicilor de familie. Am discutat cu premierul şi am sarcină până la 15 septembrie, să elaborez un nou proiect de act normativ. Am început deja discuţiile cu Ministerul Afacerilor Interne, care vor fi continuate la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, voi purta discuţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, dar şi cu Patronatul Medicilor de Familie şi Societatea Naţională a Medicilor de Familie, pe această temă. S-au născut deja o serie de elemente noi. S-ar putea să apelăm, în final , la un set de măsuri combinate”, a declarat Eugen Nicolăescu la conferinţa de presă susţinută după finalizarea dezbaterii de proiecte.

Aceste soliţii combinate la care se referee Ministrul Sănătăţii introduce în cărţi noi instituţii şi servicii care ar putea distribui cardurile către populaţii, noii factori la care a făcut Eugen Nicolăescu referire fiind primăriile, serviciile de evidenţă a prersoanei sau chiar poşta.

“Se va putea apela la primării, serviciile de evidenţă a populaţiei, poştă şi casele judeţene de asigurări de sănătate pentru distribuirea cardurilor printr-un sistem mixt”, a declarat ministrul care a adăugat că, în opinia sa,  vechiul act normativ “a fost o aberaţie şi de aceea este nevoie de o prevedere corectă, normală şi mai ales aplicabilă”.

În ceea ce-i priveşte pe medicii de familie, aceştia nu au fost scoşi din cărţi şi se vor ocupa, după cum a spus şeful de la Sănătate, de iniţializarea cardurilor, procedură ce presupune introducerea datelor pacientului pe respectivele carduri. “Medicii de familie au fost însă de acord cu iniţializarea cardurilor, ceea ce este un lucru absolut correct”, a declarat sursa citată. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.