Politic

Pe mâna cui au pierdut liberalii la Alexandria? – Ică Calotă, Edi Oprea şi Dan Popescu, pietroaie legate de gâtul PNL

alegeriCarmen Dumitrescu

Dacă la nivel de judeţ, PNL a reuşit să obţină un scor foarte bun, echipa Almăjanu – Pîrvulescu demonstrând că ştie să-şi puncteze şi să-şi urmărească obiectivele, liberalii responsabili cu gestionarea situaţiei la nivelul municipiului Alexandria n-au făcut altceva decât să tragă partidul în jos, situaţie care nu ar trebui să rămână fără consecinţe, după efectuarea analizei interne. Lucrurile sunt destul de simple: PNL a acordat încredere lui Ică Calotă atât pentru a reprezenta interese locale în parlament, cât şi pentru a ţine frâiele Organizaţiei Municipale Alexandria a PNL. Nu ştim cum se mai descurcă în calitate de parlamentar, dar e cert că organizaţia PNL din Alexandria n-o duce bine deloc de când cu noua conducere. Organizaţia de Tineret a PNL, altădată puternică, pare acum intrată într-o stare de comă profundă, despre Organizaţia de Femei din Alexandria nu mai vorbeşte nimeni, pentru că nimeni din organizaţie nu pare înzestrat cu darul vorbirii iar apatia a devenit o stare de spirit, pe care puţini o mai contestă. Dacă ar fi să ne ghidăm în analiză strict pe opiniile oamenilor din partid, se pare că promovarea lui Eduard Oprea şi a lui Ică Calotă a generat o stare profundă de nemulţumire printre liberalii activi. Probabil că scandalurile din trecut în care au fost implicaţi politicienii promovaţi, dar şi problemele lor de atitudine, au avut efectul de a-i determina pe membrii simpli să nu-şi mai dorească să lupte pentru partid. Şi dovada rămâne scorul obţinut de PNL Alexandria, de 12,49%, la alegerile europarlamentare, care este cel mai mic scor din istoria PNL-ului la Alexandria. Lipsa de implicare i se poate imputa şi lui Dan Popescu, care deşi avea toate calităţile necesare pentru a fi un vector de imagine şi influenţă pentru electoratul PNL, a preferat să rămână în umbră, participând doar, alături de Eugen Pîrvulescu, la câteva acţiuni electorale cu impact limitat.

Ceea ce nu se poate contesta ar mai fi şi faptul că atmosfera internă din PNL pare a fi una destul de ambiguă, delimitându-se echipe separate, care nu doresc să se ajute reciproc. Pe această scindare putem pune şi rezultatul PNL la Alexandria, rezultat care a coborât mult scorul PNL pe judeţ, partidul având potenţialul de a cuprinde mai bine de 30% din opţiunile electoratului.

Rămâne de văzut dacă Marin Almăjanu va lua măsuri de readaptare la situaţie, fiind extrem de clar faptul că PNL Alexandria trebuie să beneficieze de o nouă conducere şi de noi figuri demne de a fi promovate, pentru că partidul are cu siguranţă şi alţi membri decât Edi Oprea şi Ică Calotă. Contactat telefonic pentru a explica eşecul de la Alexandria, Calotă a ales calea neasumării, atitudine tipică, de regulă, celor care nu ştiu să piardă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.