Social

Iarna se instalează după 20 noiembrie, conform prognozelor ANM – În Teleorman au început pregătirile pentru sezonul rece

Situaţia pregătirilor pentru sezonul rece a făcut obiectul discuţiilor în cadrul unei videoconferinţe organizată la începutul acestei săptămâni de Ministerul Administraţiei şi Internelor cu prefecţii şi ceilalţi membri ai Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul Radu Stroe a transmis acestora să ia urgent toate măsurile necesare în vederea pregătirii pentru sezonul rece şi prevenirii dificultăţilor ce pot apărea ca urmare a manifestării tipurilor de risc specifice iernii. De asemenea, ministrul a cerut acestora să prezinte situaţia privind contractele de atribuire a seviciilor de deszăpezire precum şi stadiul achiziţionării materialelor antiderapante la această dată.

În Teleorman, potrivit prefectului Liviu Dumitraşcu, ambele contracte privind atribuirea serviciilor de deszăpezire atât a drumurilor judeţene, cât şi a celor naţionale au fost definitivate. În ce priveşte aprovizionarea cu materiale antiderapante, până la această dată din necesarul de 5595 tone de sare se află în stoc doar 481 de tone, urmând ca până la 1 noiembrie să mai fie achiziţionate 1150 de tone, iar cele 199 de tone de nisip necesare pentru întreaga iarnă urmează să fie achiziţionate în perioada imediat următoare.

Subsecretarul de stat din MAI, Cătălin Constantin Chiper a solicitat autorităţilor judeţene să inventarieze din timp persoanele cu nevoi speciale (gravidele, dializaţii etc.) aşa încât să se poată lua măsuri la timp pentru a nu rămâne izolate în cazul în care se înzăpezesc drumurile. De asemenea, subsecretarul de stat a cerut autorităţilor, în special poliţiei rutiere şi administraţiei drumurilor să acţioneze cu fermitate maximă în cazul în care se impune închiderea drumurilor, şoferii care încearcă să ocolească barajele poliţiei în aceste cazuri să fie aspru sancţionaţi. Fermitate în acordarea sancţiunilor a fost cerută şi în cazul şoferilor care nu respectă legea privind echiparea corespunzătoare a automobilelor pentru iarnă.

“Nu ne aşteptăm la o iarnă ieşită din comun”

În intervenţia sa, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a atras atenţia că până la instalarea iernii mai este maxim o lună. Conform prognozelor, a spus acesta, iarna se va instala după 20 noiembrie, când este posibil ca temperaturile să fie uşor pozitive ziua şi negative noaptea. După această dată, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, însă e posibil ca la munte să fie un episod de ninsoare mai curând, după 1 noiembrie. “Până în 1 noiembrie, temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 20 grade şi vor fi valori pozitive noaptea”, a precizat Ion Sandu.

Referitor la prognoza pe următoarele trei luni, Ion Sandu a spus că în decembrie valorile de temperatură vor fi mai scăzute decât în medie, iar în ianuarie şi februarie temperaturile vor fi normale pentru acea perioadă. „Nu este exclus însă să avem şi temperaturi de minus 15 sau minus 20 de grade Celsius, dar nu ne aşteptăm la o iarnă ieşită din comun”, a adăugat directorul ANM.

Autorităţile teleormănene spun că pregătirile pentru sezonul rece sunt în toi şi că până săptămâna viitoare va fi definitivat planul de măsuri pentru iarna 2013-2014.

“La această oră au fost aduse către instituţiile publice şi către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ pentru întocmirea planului de măsuri, urmând ca săptămâna viitoare să centralizăm aceste date şi să întocmim la nivel judeţului Teleorman, la nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă planul în care vor fi stabilite măsurile concrete ce se impun pe toată perioada de iarnă, iar în permanenţă se va realiza un schimb de informaţii între comitelele locale pentru situaţii de urgenţă şi ISU pe timpul apariţiei unor situaţii de urgenţă pentru a cunoaşte situaţia operativă din judeţ şi a interveni în cel mai scurt timp. Principala noastră preocupare este aceea de a salva vieţile oamenilor, să nu avem o perioadă pe timpul sezonului rece în care aceştia să fie prinşi în trafic, să fie blocaţi, pentru a le acorda tot sprijinul să fie duşi la adăpost”, a declarat inspectorul şef al ISU Teleorman, col. Liviu Sorinel Sandu. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.