Eveniment

Hour of Code – o oră de programare adresată elevilor

Săptămâna aceasta, între 5 și 11 decembrie 2016, elevii din Teleorman desfăşoară activităţi de programare în cadrul proiectului Hour of Code.  Este vorba despre un proiect international prin care oricine, oriunde, timp de o oră poate învăța bazele programării, gratuit, prin parcurgerea unor tutoriale online cu teme animate. De acest proiect sunt vizați, în mod special, elevii.

O astfel de oră a avut loc și la clasele I A și a II -a A ale Școlii Gimnaziale nr. 5 Alexandria, sub îndrumarea învățătoarelor Corina Voicu Popescu și Mihaela Ciofalcă. Hour of Code are loc în fiecare an în timpul Săptămânii Educației în Tehnologia Computerelor. În 2016 aceasta are loc în 5 – 11 decembrie.

Hour of Code este o introducere, de o oră, în programare, proiectată să deslușească limbajul de programare şi să arate că oricine poate învăţa elementele lui de bază. Fiecare elev ar trebui să aibă posibilitatea de a învăța tehnologia computerelor. Ajută la dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor, la dezvoltarea logicii şi creativității. Cei mici au fost foarte încântați când terminau câte un nivel al jocului, majoritatea întrebând când se va mai ține o astfel de activitate și dacă mai pot participa. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.